Premierea olimpicilor la disciplina Religie

Premierea olimpicilor la disciplina Religie

Album foto
La Centrul eparhial din Caransebeș s-a desfășurat luni, 7 decembrie, premierea elevilor ce au avut rezultate bune și foarte bune la Olimpiada de Religie
Autor: Serviciul Prezidial
La Centrul eparhial din Caransebeș s-a desfășurat luni, 7 decembrie, premierea elevilor ce au avut rezultate bune și foarte bune la Olimpiada de Religie. Evenimentul a avut loc în Sala de festivități „Episcop Elie Miron Cristea” în prezența Preasfințitului Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului și a adunat elevii din învăţământul gimnazial şi liceal olimpici la disciplina Religie, însoțiți fiind de profesorii de Religie, părintele inspector Sorin Oțelariu, precum și profesorii metodiști.

„După sărbătoarea Sfântului Ierarh Nicolae și înainte de Slăvitul Praznic al Nașterii Domnului am socoti de bine să-i invităm pe toți elevii premianți ai Olimpiadei de Religie să le răsplătim munca. Ne-am bucurat foarte mult că în Postul Crăciunului am reușit să-i compensăm pe cei care s-au evidențiat în anul școlar trecut prin rezultate bune și foarte bune la Olimpiada de Religie. Le dorim tuturor olimpicilor noștri ca și în acest an școlar să obțină rezultate bune și foarte bune la învățătură în general și în mod special la Ora și Olimpiada de Religie din anul viitor 2016, știut fiind faptul că este închinat de Sfântul Sinod al Bisericii noastre educației religioase a tineretului creștin ortodox. Le mulțumim tuturor celor care au dat curs invitației noastre și le dorim un Praznic al Nașterii Domnului cu mult folos duhovnicesc, un an nou civil cu multe împliniri, multă sănătate și să rămână ancorați pe mai departe în credința noastră ortodoxă, în Biserica cea una Sfântă, Sobornicească și Apostolească”, a subliniat Preasfințitul Părinte Lucian.

Premiile pentru olimpici au fost oferite de către Preasfinţitul Părinte Lucian şi au constat în cărţi, diplome şi sume de bani. În acest an au fost premiați 19 elevi de la mai multe școli din cuprinsul Episcopiei Caransebeșului.


Data: 8 decembrie 2015 • Vizualizări: 546