Premii pentru trupa de teatru „Credo”

Premii pentru trupa de teatru „Credo”
Trupa de teatru „Credo” a Centrului de Voluntariat al Episcopiei Caransebeşului a participat la sfârșitul săptămânii trecute la cea de-a VII-a ediție a Concursului Naţional de Teatru cu titlul „Zbor”, care s-a desfăşurat la Bistriţa.
Autor: Serviciul Prezidial
Trupa de teatru „Credo” a Centrului de Voluntariat al Episcopiei Caransebeşului a participat la sfârșitul săptămânii trecute la cea de-a VII-a ediție a Concursului Naţional de Teatru cu titlul „Zbor”, care s-a desfăşurat la Bistriţa.

Festivalul cultural de la Bistriţa se întinde pe parcursul unei săptămâni şi se adresează atât elevilor, cât şi studenţilor. Acesta face parte dintr-o serie amplă de activități culturale desfășurate în cadrul Festivalului „Nosa”. La festival au participat un număr de 6 trupe, din mai multe zone ale țării, iar trupa de teatru „Credo” , fiind o echipă unită, a obținut nu doar unul, ci mai multe premii, așa cum ne mărturisește Rada Petrișor, coordonatorul Centrului de Voluntariat al Episcopiei Caransebeșului și al trupei de teatru „Credo”: „Trupa s-a întors de la Bistrița cu trei premii, două pentru interpretare masculină și pentru interpretare feminină și cel de-al III-lea pentru curajul de a aborda comedia dell`Arte. Nu este prima dată când trupa abordează acest gen de teatru, iar bucuria copiiilor a fost foarte mare în ceea ce privește concursul, emoțiile au fost foarte mari, dar ne bucurăm că totul s-a sfârșit cu bine și au reușit să-și facă noi prieteni, au reușit să învețe din acest concurs. Sperăm să participăm și mai departe și la alte concursuri și să aducem și alte premii, atât pentru episcopie cât și pentru orașul Caransebeș”.

De asemenea membri trupei de teatru sunt bucuroși și în același timp împliniți de premiile pe care le-au obținut. Toate veniturile din premiile câștigate vor fi împărțite în acțiunile de caritate pe care Centrul de Voluntariat le va desfășura în continuare.

Trupa de teatru „Credo” a luat fiinţă în noiembrie 2010, fiind formată exclusiv din tineri membri ai Centrului de Voluntariat al Episcopiei Caransebeşului, din cadrul Sectorului social-misionar, şi vizează atât aspectul cultural, cât şi cel social-filantropic. Din trupa lărgită fac parte elevi din şcolile caransebeşene care au strâns la un loc pasiunea pentru actorie, bucuria de a fi împreună, plăcerea de a experimenta lucruri noi şi, nu în ultimul rând, plăcerea de a dărui şi de a educa.

Data: 13 noiembrie 2013 • Vizualizări: 872