Primele cete de colindători la Centrul eparhial din Caransebeș

Primele cete de colindători la Centrul eparhial din Caransebeș

Album foto
Primele cete de colindători au poposit marți, 15 decembrie, la Centrul eparhial din Caransebeș pentru a-l colinda pe Preasfinţitul Părinte Episcop Lucian
Autor: Serviciul Prezidial
Primele cete de colindători au poposit marți, 15 decembrie, la Centrul eparhial din Caransebeș pentru a-l colinda pe Preasfinţitul Părinte Episcop Lucian, alături de membrii Permanenţei Consiliului Eparhial. Colindătorii au adus vestea cea bună a Nașterii Mântuitorului Iisus Hristos în Sala de festivităţi „Episcop Elie Miron Cristea” a Episcopiei Caransebeşului. Prima zi de colindători a fost formată din elevi de la școlile din Caransebeș și din satele din apropiere.

Astfel că mesajul Nașterii Pruncului Sfânt a fost transmis de elevi de la Seminarul Teologic „Episcop Ioan Popasu”, Colegiul Național „Traian Doda”, Colegiul Național „C. D. Loga” și Școala specială. De asemenea au colindat și trupa Zestrea Gugulanului, Bobocii Banatului, precum și copii din Parohia Buchin și Caransebeș-Nord.

Ierarhul i-a primit pe toți cei peste 350 de copii și tineri cu dragoste părintească și le-a oferit fiecăruia la plecare daruri și calendare.

Data: 16 decembrie 2015 • Vizualizări: 657