Primul hram al parohiei ortodoxe româneşti Bobova

Primul hram al parohiei ortodoxe româneşti Bobova
Marţi, 28 august, Parohia Ortodoxă Română din localitatea Bobova din Serbia, înfiinţată anul acesta în luna mai, cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”, şi-a sărbătorit primul hram
Autor: Pr. Remus Căta
Marţi, 28 august, Parohia Ortodoxă Română din localitatea Bobova din Serbia, înfiinţată anul acesta în luna mai, cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”, şi-a sărbătorit primul hram. La invitaţia părintelui paroh Sarian şi cu binecuvântarea Preasfinţitului Părinte Daniil al Daciei Felix, la acest eveniment au participat mai mulţi preoţi din Serbia, Spania şi România.

Astfel în ajunul praznicului, la ceas de seară, s-a săvârşit vecernia unită cu litia praznicului în Parohia Bobova, după care un sobor de preoţi au cântat prohodul Maicii Domnului la biserica parohiei româneşti din Isacova.
A doua zi de dimineaţă s-a săvârşit slujba Aghiasmei Mici după care a urmat Sfânta Liturghie săvârşită de un sobor de preoţi condus de părintele Boian Alexandrovici, protopop şi vicar administrativ al Timocului. Alături de acesta au mai slujit alţi şapte preoţi: pr. Adrian Boba şi pr. Mircea Muntean din Vârşeţ, pr. Alexandru Cotoraci din Spania, pr. Iel Bobului din Isacova, protos. Ilie Pentoiu de la Schitul Nicolinţ, pr. Remus Căta din Moldova Nouă şi părintele Sarian, parohul locului.

La Sfânta Liturghie au participat un număr impresionant de credincioşi din localitatea Bobova dar şi din alte localităţi româneşti învecinate. În cuvântul de învăţătură atât părintele vicar Boian Alexandrovici cât şi părintele stareţ Ilie Pentoiu, pe lângă importanţa sărbătorii închinate Maicii Domnului au evidenţiat şi jertfa mai multor credincioşi din parohie care şi-au dorit nespus de mult să aibe în localitatea lor o biserică unde să se slujească în limba pe care o vorbesc dintotdeauna, limba dulce românescă. Astfel, casa unde este în prezent paraclisul nou înfiinţat a fost dăruiută de o familie de credincioşi pe o perioadă de timp până când se va construi noua biserică.

Tot în cadrul Sfintei Liturghii, părintele paroh şi consiliul parohial au dăruit diplome de cinstire în semn de preţuire pentru cei ce au contribuit până acum la amenajarea locaşului sfânt. După oficierea Sfintei Liturghii a fost sfinţită şi noua troiţă din curtea paraclisului, după care gazdele au mulţumit tuturor celor prezenţi veniţi de aproape ori de departe, precum şi domnului Truţescu, delegatul Ambasadei Române la Belgrad care a primit în dar o icoană din partea părintelui stareţ Ilie Pentoiu. A urmat apoi agapa frăţească oferită de consiliul parohial.

Data: 30 august 2012 • Vizualizări: 795