Procesiune în vinerea Floriilor

Procesiune în vinerea Floriilor

Album foto
În vinerea din săptămâna a șasea din Sfântul și Marele Post al Păresimilor, în Parohia Ciudanovița din Protopopiatul Reșița s-a desfășurat o procesiune intitulată generic „Drumul Crucii”
Autor: Serviciul Prezidial
În vinerea din săptămâna a șasea din Sfântul și Marele Post al Păresimilor, în Parohia Ciudanovița din Protopopiatul Reșița s-a desfășurat o procesiune intitulată generic „Drumul Crucii”. Procesiunea a pornit de la Capela „Nașterea Maicii Domnului” din Ciudanovița-Colonie, unde s-a oficiat o slujbă de pomenire pentru toți minerii care și-au pierdut viața în subteran. În continuare au fost sfințite cele 14 cruci de către Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului.

De asemenea pe tot parcursul drumului s-au înălțat rugăciuni și s-au interpretat cântece și pricesne bisericești până la locul numit de localnici „Dealul Golgota”. La final s-au dat acte de cinstire tuturor celor care s-au implicat în ridicarea troițelor. La procesiune au participat reprezentanți ai autorităților locale din Ciudanovița și Anina și membrii ai Centrului de tineret „Sf. Voievod Ștefan cel Mare” din Anina, precum și un număr însemnat de credincioși.

„Mântuitorul Iisus Hristos ne-a învrednicit ca în vinerea Floriilor să fim împreună la acest drum al Crucii și să anticipăm Vinerea Patimilor, atunci când Mântuitorul se răstignește pentru noi, îmbrățișând Crucea. Acest element de tortură și de ocară a devenit pentru neamul creștinesc Altar de jertfă, căci Hristos s-a jertfit pe Cruce și Și-a asumat păcatele noastre, împăcându-ne pe noi cu Dumnezeu Tatăl ”, a arătat Preasfințitul Părinte Lucian în cuvântul de învățătură rostit credincioșilor.

Evenimentul organizat de Episcopia Caransebeșului în parteneriat cu Primăria Ciudanovița și Asociația „Munții Aninei” are o importanță deosebită, deoarece s-a desfășurat pentru prima dată în Eparhia Caransebeșului, fiind unic pentru întreaga zonă.


Data: 5 aprilie 2015 • Vizualizări: 474