Procesiunea „Drumul Crucii” la Ciudanovița

Procesiunea „Drumul Crucii” la Ciudanovița

Album foto
Credincioșii din Parohia Ciudanovița l-au așteptat în vinerea Floriilor pe Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, în fața Capelei „Nașterea Maicii Domnului” din Ciudanovița-Colonie
Autor: Serviciul Prezidial
Fiind în apropierea Săptămânii Patimilor când ne aducem aminte de vinderea Mântuitorului Iisus Hristos, judecarea, batjocorirea, condamnarea la moarte și răstignirea Lui pe Cruce, în Banatul de Munte s-a organizat o procesiune în vinerea Floriilor, pentru a anticipa aceste ultime momente din viața pământească a Domnului Hristos. Pe o distanță de câțiva kilometri Ierarhul Caransebeșului, Preasfințitul Părinte Episcop Lucian, alături de clerici și credincioși au înălțat rugăciuni, s-au hrănit de Cuvântul Evangheliei și au încercat să simtă, măcar puțin, din ceea ce a simțit Mântuitorul atunci când și-a purtat Crucea pe Golgota.

Procesiunea numită „Drumul Crucii” s-a desfășurat în Parohia Ciudanovița, din Protopopiatul Reșița, o localitate minieră, unde a fost mina de uraniu, lucrând aici 15000 de oameni. Înainte de a porni în procesiune, Preasfințitul Părinte Lucian a săvârșit și o slujbă de pomenire în curtea Capelei „Adormirea Maicii Domnului” din Ciudanovița-Colonie pentru toți minerii cei care au lucrat în această zonă și au trecut la Domnul. Chiriarhul a pomenit și pe Patriarhul Justinian, Episcopul Veniamin și pe toți clerici și credincioșii care au apărat ortodoxia în timpul regimului comunist din țara noastră.

Pentru că ne aflăm în Săptămâna Floriilor Preasfințitul Lucian a sfințit și ramuri de salcie, precum și mai multe cruci pe care mai apoi le-a împărțit credincioșilor prezenți pentru a le purta în mâini pe tot traseul. În continuare pornind de la sfântul locaș credincioșii alături de chiriarh au urcat spre locul numit de localnici „Dealul Golgota”. S-au alăturat credincioșilor din comună și pelerini din alte localități ale județului Caraș-Severin, precum și autorități locale.

Pe tot parcursul drumului Grupul psaltic „Ethos” al Episcopiei Caransebeșului a cântat pricesne bisericești, iar la fiecare dintre cele 14 cruci, care au fost montate până sus, s-a făcut un popas, Preasfinția Sa înălțând rugăciuni și citind evangheliile din Săptămâna Patimilor.

„I-am îndemnat pe toți participanții la procesiune să reflecteze în continuare la drumul Crucii pe care Mântuitorul la parcurs pe Golgota în vremea aceea și bineînțeles fiecare dintre noi să ne asumăm păcatele și să le pironim pe crucea vieții noastre ca să putem învia împreună cu Hristos la o nouă viață. Plecăm bucuroși la casele noastre, chiar dacă pe finalul acestei procesiuni a venit și o ploaie binecuvântată, dar credincioșii și clerici s-au simțit eliberați de păcate, cu o conștiință împăcată că prin această procesiune foarte multe păcate au fost iertate, pentru că orice osteneală și nevoință duhovnicească șterge mulțime de păcate”, a subliniat Preasfințitul Părinte Lucian.

Procesiunea care a ajuns la cea de-a treia ediție s-a încheiat după aproximativ patru ore de rugăciune și osteneală, timp în care credincioșii s-au hrănit duhovnicește din textele Sfintei Scripturi, s-au închinat în fața sfintelor cruci și s-au rugat împreună cu ierarhul lor să petreacă cu folos și perioada care a mai rămas până la Praznicul Învierii. La final toți cei prezenți au fost binecuvântați de către ierarh și au primit iconițe, iar din partea organizatorilor au primit și o mică gustare.


Data: 8 aprilie 2017 • Vizualizări: 3289