Procesiuni de Florii în Episcopia Caransebeșului

Procesiuni de Florii în Episcopia Caransebeșului

Album foto
Și în acest an, în mai multe parohii din Episcopia Caransebeșului, la Praznicul Intrării Domnului în Ierusalim, au avut loc procesiuni cu ramuri, flori și icoane, organizate în special în localitățile unde există centre de tineret
Autor: Departamentul de tineret
Și în acest an, în mai multe parohii din Episcopia Caransebeșului, la Praznicul Intrării Domnului în Ierusalim, au avut loc procesiuni cu ramuri, flori și icoane, organizate în special în localitățile unde există centre de tineret.

În cartierul Moniom al municipiului Reșița, pentru al patrulea an consecutiv, un număr mare de copii și tineri, alături de credincioși de toate vârstele veniți de aproape sau mei de departe, au participat la tradiționala procesiune din Duminica Floriilor. Îmbrăcați în portul popular tradițional și purtând icoane împodobite cu flori și ramuri, mulți dintre copiii și tinerii prezenți s-au împărtășit în cadrul Sfintei Liturghii, la finalul căreia au plecat în procesiune, cântând pricesne specifice momentului și mângâiați de razele soarelui blând de primăvară. ”Și în acest an Moniomul a adunat, în Duminica Floriilor, mulți tineri dar și credincioși de toate vârstele, din sat, dar, mai ales din municipiul Reșița, care au participat la Sf. Liturghie, s-au împărtășit cu Sfintele Taine și, mai apoi, au înconjurat satul, mărturisind în acest fel, că Îl primesc cu bucurie pe Domnul Iisus Hristos în Ierusalimul sufletelor lor” a arătat părintele Mihai Ciucur, parohul de la Moniom. După încheierea procesiunii, numărul mare de credincioși prezenți a putut viziona un material video intitulat Florile duhovnicești, realizat de tinerii centrului, material care ilustrează bucuria de a avea un părinte duhovnicesc care să-i ghideze pe calea dobândirii virtuților.

Și în Parohia Bocsa Vasiova, la Praznicul Intrării în Ierusalim a Domnului tinerii alături de părinți și bunici au avut bcuria de a-L primi pe Hristos în sufletul lor atât prin cuvânt cât și prin Sfânta Taină a Euharistiei, iar la finalul Sfintei Liturghi cu toții au pornit în procesiune pe străzile Vasiovei lui Tata Oancea cu icoane și ramuri de salcie pentru a vesti prin cântec bucuria Praznicului Floriilor.

Pentru prima dată, În Duminica Floriilor din acest an, în Parohia „Sfânta Treime” Anina – Steierdorf, după Sfânta Liturghie a avut loc o procesiune. Plecarea s-a făcut de la Biserica până la o troiţă unde s-a săvârşit o rugăciune de mulţumire. Cu paşi încrezători, plini de bucurie şi în sunet de clopot, părintele împreună cu credincioşi şi tineri de la Centrul de Tineret „Sfântul Voievod Ştefan cel Mare” şi ai Asociaţiei Tinerilor Ortodocşi” din Banatul de Munte, pe tot parcursul procesiuni au ţinut în mâini ramuri de salcie şi icoane şi s-au cântat pricesne. „A fost o experienţă încărcată de emoţie, de fiecare dată când voi putea repeta această experienţă o voi face! Îmi iubesc familia, mai ales atunci când mă rog şi sunt împreună cu ei în Biserica Domnului nostru Iisus Hristos.”, a mărturisit tânăra Bianca Retezan, din Anina.

Data: 11 aprilie 2017 • Vizualizări: 1411