Program de perfecționare a cântăreților bisericești în Episcopia Caransebeșului

Program de perfecționare a cântăreților bisericești în Episcopia Caransebeșului
În aceste zile se desfășoară la Caransebeș un program de perfecționare și asimilare a cântăreților bisericești din cuprinsul Episcopiei Caransebeșului
Autor: Serviciul Prezidial
În aceste zile se desfășoară la Caransebeș un program de perfecționare și asimilare a cântăreților bisericești din cuprinsul Episcopiei Caransebeșului. Programul cuprinde cursuri care durează o săptămână, în perioada 27 iunie-4 iulie, după care cursanții vor susține un examen din materia predată.

Profesori de la Seminarul Teologic „Episcop Ioan Popasu” din Caransebeș vor prezenta la cursul intensiv noțiuni de Tipic Bisericesc, Liturgică, Muzică Bisericească, Legislație bisericească, precum și noțiuni elementare de Catehism. Programul zilnic debutează cu săvârșirea Slujbei Utreniei și a Sfintei Liturghii, urmând cursurile propriu-zise, iar ziua se încheie cu Slujba Vecerniei. Atât programul liturgic, cât și cursurile se desfășoară în Biserica „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din incinta Seminarului Teologic din Caransebeș.

„Tematica pe care o prezentăm în cadrul acestor cursuri participanților, abordează atât probleme legate de cântarea la strană, cât și de tipic, pentru o familiarizare cu rânduiala sfintelor slujbe. Cântarea bisericească se predă în varianta cântării tradiționale bănățene, specifică acestor locuri, cât și cântare psaltică și bineînțeles potrivit îndrumărilor Sfântului Sinod se abordează și cântarea uniformizată”, a subliniat părintele Călin Ianchiș, inspector eparhial în cadrul Episcopiei Caransebeșului.

Programul de perfecționare se derulează prin Centrul de formare profesională al Episcopiei Caransebeșului și este organizat în parteneriat cu Seminarul Teologic „Episcop Ioan Popasu” din Caransebeș.


Data: 29 iunie 2016 • Vizualizări: 469