Proiect cultural „Istoria în imagini”

Proiect cultural „Istoria în imagini”
Luni, 11 noiembrie, în incinta Seminarului Teologic Ortodox „Episcop Ioan Popasu” din Caransebeş, va debuta proiectul cultural „Istoria în imagini”
Autor: Serviciul Social-Misionar
Proiectul cultural „Istoria în imagini” se va desfăşura în şase licee partenere din judeţul Caraș-Severin, în perioada noiembrie 2013 – aprilie 2014 și îşi propune să prezinte cele mai importante monumente de patrimoniu din judeţul Caraş-Severin, precum şi contribuţia acestora la istoria locală şi naţională. De asemenea, prin derularea proiectului cultural „Istoria în imagini” se urmăreşte şi promovarea monumentelor de patrimoniu în rândul elevilor dar şi comunităţilor din care provin aceştia.

În cadrul proiectului se va realiza o expoziţie itinerantă de fotografii cu monumentele de patrimoniu cele mai importante din judeţul Caraş-Severin, de asemenea, toţi elevii cărăşeni care vor vernisa expoziţia, sunt invitaţi să participe la concursul „Promovez ca să salvez!”.

„Elevii vor trebui să realizeze un eseu de maxim 2 pagini, cu cele mai bune idei de promovare a monumentelor de patrimoniu din judeţ. Se va forma o comisie formată din directorul şcolii, profesorul implicat în proiect şi coordonatorii proiectului, care va evalua lucrările elevilor. Eseurile vor fi strânse de către profesorul implicat în proiect până maxim joi, astfel încât vineri, în utlima zi a expoziţiei, să se cunoască câştigătorii. Regulamentul concursului va fi afişat în cadrul expoziţiei. Toţi elevii participanţi vor primi diplome, iar câştigătorii alături de profesorul implicat în proiect, vor beneficia, împreună cu elevi şi profesori de la alte cinci licee din judeţ, de o excursie gratuită de o zi la monumentele de patrimoniu prezentate în cadrul expoziţiei, iar excursia se va organiza în luna aprilie”, a precizat diac. Nicolae Codrea, coordonatorul proiectului.

Proiectul cultural „Istoria în imagini” este derulat de către Asociaţia „Ioan Popasu” a Episcopiei Caransebeşului şi este finanţat de către Consiliul Judeţean Caraş-Severin. În cadrul proiectului sunt implicate şase instituţii de învăţământ importante din judeţul Caraş-Severin: Seminarul Teologic Ortodox „Episcop Ioan Popasu” din Caransebeş, Liceul Pedagogic „C.D. Loga” din Caransebeş, Liceul Teoretic „Traian Doda” din Caransebeş, Colegiul Naţional „Traian Lalescu” din Reşiţa, Liceul Teoretic „General Dragalina” din Oraviţa şi Liceul Bănăţean din Oţelu Roşu.

Data: 7 noiembrie 2013 • Vizualizări: 1217