Proiect educaţional în municipiul Reşiţa

Proiect educaţional în municipiul Reşiţa
Joi 5 Aprilie 2012 în cadrul programului ,,Școala Altfel”, preoții Emil Crăciun și Sorin Bușoi au participat la o oră deschisă cu copiii cu deficiențe neuro-psiho-motorii din cadrul ,,Centrului Școlar pentru Educație Incluzivă ,,Primăvara” din Reşiţa
Autor: Serviciul Prezidial
Joi 5 Aprilie 2012 în cadrul programului ,,Școala Altfel” la invitația doamnei profesor psihopedagog Claudia Târziu, preoții Emil Crăciun de la Parohia Pogorârea Sf. Duh din Reșița și Sorin Bușoi de la Capela Spitalului II Staționar din Reșița au participat la o oră deschisă cu copiii cu deficiențe neuro-psiho-motorii din cadrul ,,Centrului Școlar pentru Educație Incluzivă ,,Primăvara” din Reșița răspunzând astfel unui proiect educațional intitulat :,,Numai împreună vom reuși”.

Unitatea de învățământ ,,Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă ,,Primăvara” din Reșița este un centru pentru acordarea de servicii de educație specială și recuperarea copiilor cu dizabilități neuro-psiho-motorii între 0 și 16 ani, cu prioritate pentru copii cu deficiențe neurologice sau multiple până la 6 ani (intervenție precoce).

Programul ”Școala altfel” constă în derularea, la nivelul fiecărei unităţi de învăţământ, în săptămâna 2-6 aprilie 2012, a unui orar special format doar din activităţi cu caracter non-formal. Programul își propune implicarea, deopotrivă, a elevilor și a dascălilor, în activități nonformale, interesante, care să le valorizeze talentele, preocupările extra-şcolare şi competenţele în domenii cât mai diverse şi interesante. Astfel că la acest demers al școlii ca educația să se desfășoare și altfel decât în mod obișnuit, Biserica a răspuns printr-o grijă specială (Anul omagial închinat Sf. Maslu și îngrijirii celor bolnavi )dedicată celor bolnavi indiferent de patologia de care bolnavul suferă.

Pentru că ne apropiem de măritul praznic al Sfintelor Paști, copiilor li s-a vorbit despre Învierea Domnului, tradiția pascală a oului roșu, importanța rugăciunii ca dialog cu Dumnezeu dar și ca refacere a sănătății trupești dar și sufletești și câteva istorioare morale. La această întâlnire au participat și părinții copiilor cu dizabilități precum și cadre didactice de la centrul Primăvara. La final copiilor li s-au împărțit pungi cu dulciuri și o iconiță iar părinților și cadrelor didactice, pliante tipărite de Episcopia Caransebeșului prin purtarea de grijă a Prea Sfințitului Părinte Lucian Episcopul Caransebeșului conținând referiri la Taina Sf.Maslu, îngrijirea bolnavilor și misiunea socială a bisericii.

„Știm cât de mult a iubit Mântuitorul Iisus Hristos copiii căci de aceea a spus :,, Lasați copiii sa vină la Mine, că a unora ca aceștia este Împărăția cerurilor, ( Matei 19,14) dar mai știm că Taina Învierii lui Hristos din morți este strâns legată de Taina Crucii pentru că nu este înviere dacă nu se trece mai întâi prin suferința crucii. Nu știm de ce sunt bolnavi acești acești copii și nu ne-am propus să descifrăm de ce poartă această cruce, nu știm dacă vor putea fi restabiliți deplin, dar ne-am propus să fim lângă ei și să-i ajutăm căci parafrazând titlul proiectului educațional : Numai împreună cu Hristos vom reuși.” ne-a declarat părintele Emil Crăciun

Data: 5 aprilie 2012 • Vizualizări: 787