Proiectul „Școala Familiei” a fost lansat la Reșița

Proiectul „Școala Familiei” a fost lansat la Reșița
Centrul de Tineret „Sf. Arh. Mihail și Gavriil” Moniom a găzduit duminică, 15 octombrie, la orele serii, evenimentul de lansare la Reșița a proiectului național dedicat educației părinților „Școala Familiei”.
Autor: Departamentul de tineret
La prezentarea evenimentului au participat câteva zeci de părinți din municipiul Reșița și din orașul Bocșa, dornici să ofere copiilor lor cea mai bună educație și, la rândul lor, să devină părinți mai responsabili și mai informați. În deschidere, părintele Mihai Ciucur – gazda întâlnirii a prezentat, în câteva cuvinte, proiectul național „Școala Familiei”, inițiat de biofizicianul Virgiliu Gheorghe și care, până în prezent, a fost lansat în 17 orașe din țara noastră. Obiectivele proiectului, tematica, precum și specificul programului au fost prezentate, în continuare, de către cele două formatoare: prof. Georgiana Ciucur și avocat Ana-Maria Kiss din Arad – invitata serii.

Școala Familiei este un program care vine în întâmpinarea părinților preocupați de educația și dezvoltarea psiho-emoțională a propriilor copii și oferă prin modulele sale informații și recomandări la problemele din educație. Informațiile sunt bazate pe studii științifice din domenii conexe: neuropsihologie, sociologie, pedagogie, bioetică, comunicare, iar modul de lucru cu părinții este unul interactiv, bazat pe dialog și simulări de grup, astfel încât toți participanții au posibilitatea să vorbească. Proiectul se adresează părinților cu copii de toate vârstele, cadrelor didactice, familiei extinse, precum și tuturor persoanelor care sunt implicați în creșterea și educarea copiilor.

Modulele disponibile în cadrul programului abordează teme dintre cele mai diverse: de la comunicarea în familie și gestionarea conflictelor, până la formarea depdenențelor, efectele ecranelor electronice asupra sănătății copiilor sau educația caracterului.

În finalul evenimentului de la Moniom, a fost anunțat programul după care se vor desfășura modulele la Reșița, părinții prezenți având posibilitatea să se înscrie și să adreseze întrebări suplimentare.

„Nevoia unui astfel de program destinat părinților este una stringentă în contextul social al zilelor noastre, iar prezența destul de numeroasă a părinților la evenimentul de lansare a proiectului confirmă acest lucru”, a precizat părintele Mihai Ciucur, organizatorul întâlnirii. "Numele pe care îl scrijeleşti pe scoarţa unui copac se va mări, va creşte odată cu el. La fel şi inima copilului tău. Ceea ce scrijeleşti în anii lui de gingăşie vei citi în cei care vor urma...", sunt cuvintele Sf. Ioan Gură de Aur care întăresc importanța pe care trebuie să o acorde părinții formării copiilor lor – a mai adăugat gazda întâlnirii de la Moniom.

Primul atelier în cadrul Școlii Familiei la nivelul municipiului Reșița va avea loc la Centrul de Tineret Moniom în data de 27 octombrie 2017, începând cu ora 17.00. Cei interesați se pot înscrie contactând reprezentantul local al Școlii Familiei – prof. Georgiana Ciucur, la adresa de e-mail: resita@scoala-familiei.ro au la nmărul de telefon: 0756.166.886.

Data: 16 octombrie 2017 • Vizualizări: 383