Proiectul „Arheologia – o poartă către trecut” la final

Proiectul „Arheologia – o poartă către trecut” la final
Miercuri, 24 octombrie, la ora 16ºº, în sala de festivităţi a Muzeului Judeţean de Etnografie şi al Regimentului de Graniţă din Caransebeş, va avea loc ceremonia de înmânare a diplomelor de participare pentru elevii incluşi în proiectul „Arheologia – o poartă către trecut”
Autor: Diac. Nicolae Codrea
Miercuri, 24 octombrie, la ora 16ºº, în sala de festivităţi a Muzeului Judeţean de Etnografie şi al Regimentului de Graniţă din Caransebeş, va avea loc ceremonia de înmânare a diplomelor de participare pentru elevii incluşi în proiectul „Arheologia – o poartă către trecut”.

La finalul festivităţii, va fi organizată o expoziţie de fotografie care va ilustra activităţile educative desfăşurate în cadrul proiectului. Au participat elevi de la Seminarul Teologic „Episcop Ioan Popasu” din Caransebeş, Liceul Teoretic „Traian Doda” din Caransebeş, Liceul Tehnologic „Trandafir Cocârlă” din Caransebeş şi Liceul Bănăţean din Oţelu Roşu.

Proiectul „Arheologia – o poartă către trecut” a fost realizat de către Societatea Femeilor Ortodoxe din Caransebeş în parteneriat cu Muzeul Judeţean de Etnografie şi al Regimentului de Graniţă din Caransebeş, Episcopia Caransebeşului, departamentul de tineret, Seminarul Teologic „Episcop Ioan Popasu”, Liceul Bănăţean din Oţelu Roşu, Parohia „Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul” din Caransebeş şi a fost finanţat de către Consiliul Judeţean Caraş-Severin. Evenimentul se va bucura şi de prezenţa Preasfinţitului Lucian, Episcopul Caransebeşului.

Data: 22 octombrie 2012 • Vizualizări: 1486