Proiectul „Istoria în imagini” la început de drum

Proiectul „Istoria în imagini” la început de drum
Luni, 11 noiembrie, la orele dimineţii, în incinta Seminarului Teologic Ortodox „Episcop Ioan Popasu” din Caransebeş, a debutat proiectul cultural „Istoria în imagini”
Autor: Serviciul Social-Misionar
Numeroşi elevi seminarişti au participat la prezentarea expoziţiei de fotografii intitulată sugestiv „Istoria în imagini”, expoziţie care surprinde câteva din monumentele de patrimoniu importante ale judeţului Caraş-Severin şi care se va afla în instituţia de învăţământ teologic timp de o săptămână. Alături de Seminarul Teologic Ortodox „Episcop Ioan Popasu” din Caransebeş, sunt implicate în proiect şi alte cinci licee dein judeţul Caraş-Severin.

„Am început astăzi acest proiect la Seminarul Teologic din Caransebeş şi am venit în faţa tinerilor liceeni cu două propuneri interesante zicem noi. Prin acest proiect ne-am propus să promovăm în rândul tinerilor monumentele de patrimoniu din judeţul nostru şi să arătăm importanţa şi contribuţia acestora la istoria locală şi naţională. De asemenea, după prezentarea expoziţiei, am lansat o provocare pentru elevi, aceea de a participa la concursul „Promovez ca să salvez!”. Concursul este deschis pentru oricine doreşte să participe, elevii vor trebui să găsească cele mai bune şi inedite metode de promovare a monumentelor de patrimoniu, iar primii cinci câştigători vor beneficia, în primăvara anului viitor, de o excursie gratuită de o zi, la câteva dintre monumentele de patrimoniu surprinse în expoziţia noastră. Ne-am bucurat de sprijinul conducerii şcolii, care a înţeles că prin astfel de proiecte educative putem să-i implicăm şi pe tinerii noştri la promovarea şi valorificarea monumentelor de patrimoniu atât de importante pentru istoria Banatului Montan”, a precizat diac. Nicolae Codrea, coordonator al proiectului.

La eveniment a participat conducerea instituţiei de învăţământ teologic din oraşul de pe Timiş şi Sebeş, cadre didactice, reprezentanţi ai Centrului eparhial, precum şi elevii seminarişti. Proiectul „Istoria în imagini” se adresează tinerilor elevi liceeni din judeţul Caraş-Severin, este derulat de către Asociaţia „Ioan Popasu” a Episcopiei Caransebeşului şi este finanţat de către Consiliul Judeţean Caraş-Severin.

Data: 13 noiembrie 2013 • Vizualizări: 933