Recunoștință pentru Corul bisericesc „Armonia” din Bocșa

Recunoștință pentru Corul bisericesc „Armonia” din Bocșa
Ziua de 26 iulie a fost pentru credincioşii Bisericii „Sf. Nicolae” - Bocşa Română din Protopopiatul Reșița, o zi istorică
Autor: Gabriela Șerban
Ziua de 26 iulie a fost pentru credincioşii Bisericii „Sf. Nicolae” - Bocşa Română din Protopopiatul Reșița, o zi istorică. Acest fapt a fost datorat poposirii preotului prof. dr. Ioan Sauca în biserica lor, pentru a săvârşi Sf. Liturghie, împreună cu părintele paroh Silviu Ferciug şi a asculta glasurile desăvârşite ale membrilor Corului Bisericesc „Armonia”, care în acest an împlinește 140 de ani de activitate neîntreruptă, activitate la care a pus o picătură de har şi trudă şi dirijorul pr. Ioan Sauca.

Pr. Ioan Sauca s-a născut la Valea Mare din judeţul Caraş-Severin, a făcut Școala Generală la Bocşa, apoi Seminarul Teologic la Caransebeş. A urmat cursurile Facultăţii de Teologie din Sibiu şi cursurile de doctorat la Bucureşti, apoi la Geneva şi la Birmingham, unde și-a luat doctoratul în filosofie şi teologie. Profesor universitar, consilier la Patriarhia Română, i s-a încredinţat de-a lungul timpului „înalte demnităţi” în ţară şi peste hotare: secretar executiv pentru studii ortodoxe şi misionare în cadrul Consiliului Ecumenic al Bisericilor, director al Institutului Ecumenic de la Bossey din cadrul Universităţii din Geneva și secretar general asociat al Consiliului Mondial al Bisericilor.

Pasionat de muzică şi înzestrat cu calităţi muzicale, pr. Ioan Sauca înfiinţează şi coordonează de-a lungul timpului mai multe coruri, între care şi pe cel bisericesc din Bocşa Română. Între anii 1977 – 1984, deşi foarte ocupat în clădirea carierei sale teologice, și-a făcut timp pentru a dirija Corul Bisericesc din Bocşa Română.

Din când în când, pr. prof. dr. Ioan Sauca revine la Bocşa să se închine în Biserica „Sf. Nicolae” şi să asculte vocile înălţătoare ale coriştilor din strană, majoritatea alţii decât cei pe care îi ştia. Părintele a ţinut să onoreze invitaţia preotului Silviu Ferciug în acest an aniversar şi să adreseze personal felicitări coriştilor, credincioşilor, preotului dirijor şi coordonator, precum şi să oficieze o slujbă de pomenire pentru membrii şi dirijorii corului plecaţi dintre noi.

„Mă uit şi nu mai cunosc multă lume şi poate nici ei nu mă mai cunosc pe mine, ne-am schimbat. Uitându-mă la cor văd doar câţiva dintre cei pe care i-am cunoscut, dar mulţi au plecat, s-au dus în cimitir, sus pe deal şi-n Împărăţia lui Dumnezeu. Ei au plecat, dar cântările au rămas şi duhul ortodoxiei se transmite şi biserica este vie. Și noi plecăm, dar biserica continuă şi este important ce lăsăm după noi. Eu m-am format aici, în biserica aceasta, de aceea vin aici ca acasă, vin aici ca la rădăcini, de aici am plecat, aici m-am format, de aici mi-am luat seva şi substanţa ortodoxiei noastre.”, a afirmat părintele Ioan Sauca în cuvântul de final adresat credincioşilor.

Evenimentul a fost unul istoric pentru Biserica „Sf. Nicolae” din Bocşa Română şi pentru credincioşii acesteia, iar vocea caldă şi sfătuitoare a preotului Ioan Sauca va răsuna multă vreme în mintea şi sufletul lor. Ca semn de recunoștință părintelui Ioan Sauca, din partea parohiei i-a fost oferită în dar icoana Sfântului Ioan Botezătorul, al cărui nume îl poartă cu cinste.

Data: 27 iulie 2015 • Vizualizări: 667