Reluarea activităților sociale dedicate copiilor în Episcopia Caransebeșului

Reluarea activităților sociale dedicate copiilor în Episcopia Caransebeșului
La începutul acestei săptămâni, „Centrul de Zi pentru copii” din cadrul Complexului de Servicii Sociale „Sfântul Vasile cel Mare” din Caransebeş şi-a redeschis porţile
Autor: Elena Babeu
Centrul primeşte anul acesta patruzeci și cinci de copii din ciclul primar. Aceştia vor petrece timpul liber într-un mod plăcut, într-un climat sigur şi modern, unde calmul şi buna dispoziţie sunt la loc de cinste sub atenta supraveghere a personalului calificat.

„Iată că și anul acesta, Episcopia Caransebeșului, prin intermediul Complexului de Servicii Sociale „Sfântul Vasile cel Mare” vine în ajutorul celor aflați în suferințe, lipsuri și nevoi, vine în ajutorul celor mici, celor care au mare nevoie de ajutorul nostru. Încercăm prin aceste activități pe care le desfășurăm și prin personalul calificat pe care îl avem la dispoziție, să le oferim acestor copii șansa de a reuși în viață. De asemenea, încercăm să aducem în sufletele copiilor pace, liniște și siguranța de care au mare nevoie. Noi, cei de la Complexului de Servicii Sociale „Sfântul Vasile cel Mare” din Caransebeș, prin activitățile noastre, împlinim porunca Mântuitorului de a ne iubi unii pe alții”, a arătat pr. Gabriel Gozman, consilierul sectorului social-misionar al Episcopiei Caransebeșului.

Centrul de zi este un serviciu pentru protecţia copilului a cărui misiune este de a preveni abandonul şi instituţionalizarea copiilor prin asigurarea pe timpul zilei a unor activităţi de îngrijire, educaţie, recreare-socializare, consiliere, dezvoltare a deprinderilor de viaţă independentă, orientare şcolară pentru copii, cât şi pentru părinţii sau reprezentanţii legali, precum şi pentru alte persoane care au în îngrijire copii.

Data: 25 septembrie 2013 • Vizualizări: 1190