Resfințirea Bisericii din Parohia Delinești

Resfințirea Bisericii din Parohia Delinești

Album foto
În Parohia Delinești din Protopopiatul Caransebeș a fost în Duminica a 3-a după Rusalii zi de bucurie duhovnicească deoarece Biserica parohială a fost resfințită
Autor: Serviciul Prezidial
În Parohia Delinești din Protopopiatul Caransebeș a fost în Duminica a 3-a după Rusalii zi de bucurie duhovnicească deoarece Biserica parohială „Învierea Domnului” a fost resfințită de către Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, întrucât în ultima perioadă au fost efectuate lucrări de renovare și amenajare la sfântul locaș. După slujba de sfințire ierarhul alături de un sobor de preoți și diaconi a săvârșit Sfânta Liturghie, în cadrul căreia l-a hirotesit iconom-stavrofor pe părintele paroh Eugen Danilescu, iar credincioșilor ce s-au alăturat părintelui la desfășurarea lucrărilor, chiriarhul le-a oferit Diploma de excelență „Episcop Elie Miron Cristea”. De asemenea, Părintele Episcop Lucian l-a hirotonit preot pe părintele diacon Alexandru Bubă pentru Parohia Ticvaniu Mare din Protopopiatul Reșița.

„Ne bucurăm să vedem aici un preot harnic, destoinic, foarte evlavios și un bun administrator al parohiei. Nu avem la Delinești foarte mulți credincioși, aproximativ 90 de familii, dar s-a lucrat foarte mult în ultima perioadă. Observăm cum nu numai biserica este primenită, îngrijită, înfrumusețată, ci și avlia bisericii, cu un portal și un gard deosebit ce dă o notă de intimitate acestei bisericii. Credem că exemplul preotului și credincioșilor de la această parohie poate fi luat și de alți preoți și credincioși, pentru că într-adevăr acolo unde este multă dragoste și credință, unde preotul și credincioșii se jertfesc pentru casa Domnului roadele se văd și Dumnezeu binecuvintează jertfa tuturor. Credem că numai prin jertfă putem să ajungem la Înviere și la roade în ogorul Domnului”, a arătat Preasfințitul Părinte Lucian.

Ierarhul a mai subliniat faptul că preotul și credincioșii din Parohia Delinești au înțeles versetul din evanghelia duminicii „Căutați mai întâi Împărăția lui Dumnezeu și dreptatea Lui și toate celelalte vi se vor adăuga vouă”. „Credincioșii de aici credem că au căutat mai întâi Împărăția lui Dumnezeu, au căutat să împodobească Casa lui Dumnezeu și toate celelalte s-au adăugat lor, iar noi astăzi le-am dat diplome de excelență tuturor credincioșilor activi care iubesc biserica și care sunt prezenți la sfintele slujbe în fiecare duminică și sărbătoare”.

Biserica „Învierea Domnului” din Parohia Delinești a fost ridicată în anul 1838 din piatră și cărămidă în stil baroc, după ce vechea biserică de lemn a fost incendiată în timpul războiului austro-turc din anul 1791. Ea a fost pictată în același an, dar și în 1869 de pictorul Mihail Velceleanu. Reparații capitale au mai fost executate la acest sfânt locaș și în anul 1971.


Data: 18 iunie 2018 • Vizualizări: 1091