Resfințirea Bisericii „Sfântul Iosif cel Nou de la Partoș” din Caransebeș

Resfințirea Bisericii „Sfântul Iosif cel Nou de la Partoș” din Caransebeș

Album foto
În Duminica Înfricoșătoarei Judecăți Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului a resfințit Biserica „Sfântul Ierarh Iosif cel Nou de la Partoş“ din Caransebeș
Autor: Serviciul Prezidial
Biserica ce a fost numită laborator duhovnicesc timp de foarte mulți ani pentru elevii seminariști ai Seminarului Teologic „Episcop Ioan Popasu” din Caransebeș, a fost resfințită duminică, 19 februarie, 2017. După ce Seminarul Teologic caransebeșean a fost mutat din incinta Episcopiei Caransebeșului într-o altă locație, sfântul locaș ce poartă hramul ocrotitorului Banatului a fost transformat în biserică de parohie. Astfel, credincioșii acestei comunități parohiale, împreună cu părinții slujitori au desfășurat în ultima perioadă ample lucrări de amenajare și înfrumusețare sfântului locaș. În Duminica Înfricoșătoarei Judecăți, Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului a săvârșit slujba de resfințire a bisericii, după care înconjurat de un sobor de preoți și diaconi a oficiat Sfânta Liturghie în locașul cu hramul „Sfântul Iosif cel Nou de la Partoș”.

Foarte mulți credincioși s-au alăturat la rugăciunea din această zi de sărbătoare și un număr însemnat dintre ei s-au împărtășit cu Sfintele Taine. În cadrul Sfintei Liturghii Preasfințitul Lucian a hirotesit iconomi stavrofori pe cei doi preoți slujitori, părintele Ioan Ștefănigă și părintele Liviu Florin Muntean. De asemenea, Preasfinția Sa a acordat Diploma de excelență „Sfântul Apostol și Evanghelist Luca” părintelui protopop Liviu Mihai Drăgan, parohul bisericii, precum și tuturor celor care s-au implicat în amenajarea și înfrumusețarea sfântului locaș. Cântarea la strană a fost înfrumusețată de Grupul psaltic „Ethos” al Episcopiei Caransebeșului.

„Pentru credincioșii acestei comunități parohiale a fost astăzi zi de bucurie duhovnicească pentru că au avut posibilitatea să treacă prin sfântul altar, să se închine în fața sfântului jertfelnic și să se roage pentru ei și pentru cei dragi ai lor. Am resfințit această biserică după ce în interior s-au făcut o serie de lucrări, în primul rând s-a restaurat pictura, catapeteasma, mobilierul și s-a placat sfânta masă cu marmură. Ne bucurăm foarte mult că în Anul omagial al sfintelor icoane, al iconarilor și pictorilor bisericești, resfințim acest sfânt locaș, căruia i-au fost restaurate și renovate sfintele icoane. Totodată, avem sentiment de bucurie pentru că o biserică construită în perioada regimului comunist, iată, o resfințim în anul comemorativ al Patriarhului Justinian Marina și al apărătorilor Ortodoxiei în timpul comunismului”, a subliniat Preasfințitul Părinte Lucian.

Biserica cu hramul „Sfântul Ierarh Iosif cel Nou de la Partoş“ din Caransebeș a fost construită între anii 1976 şi 1979, având arhitectura în stil tradiţional românesc de navă. La construirea ei au contribuit, mai ales în vacanţele şcolare, chiar elevii seminarişti. Pictura a fost realizată în frescă de către pictorul Ioan Sulea din Gorj. A fost târnosită la 26 septembrie 1982 de PS Timotei Lugojanu, la vremea aceea episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timişoarei şi Caransebeşului. Până în anul 2007 a servit ca paraclis al Seminarului Teologic „Episcop Ioan Popasu” din Caransebeş, iar în prezent este biserică de parohie.


Data: 20 februarie 2017 • Vizualizări: 1262