Resfinţirea bisericii din Parohia Valea Bolvaşniţa

Resfinţirea bisericii din Parohia Valea Bolvaşniţa

Album foto
Biserica cu hramul „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Parohia Valea Bolvaşniţa, Protopopiatul Băile Herculane, a fost resfinţită de Preasfinţitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeşului în duminica a 22-a după Rusalii
Autor: Serviciul Prezidial
Biserica cu hramul „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Parohia Valea Bolvaşniţa, Protopopiatul Băile Herculane, a fost resfinţită de Preasfinţitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeşului în duminica a 22-a după Rusalii. Credincioşii îmbrăcaţi în haine de sărbătoare l-au întâmpinat pe Preasfinţia Sa în faţa sfântului locaş, unde a fost oficiată slujba de sfinţire a icoanelor exterioare, după care au foat aşezate sfintele moaşte în masa Sfântului Altar şi a fost sfinţit jertfelnicul, precum şi pictura interioară. În continuare s-au bucurat duhovniceşte cu toţii, de Sfânta Liturghie, oficiată de către ierarh, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi.

În cadrul Sfintei Liturghii Preasfinţitul Lucian a hirotesit pe părintele paroh Solomon Sîrbu întru iconom, iar pe diaconul Alexandru Bujancă la hirotonit preot pe seama Parohiei Sub Margine, Protopopiatul Caransebeş. La sărbătoarea satului s-au alăturat şi autorităţile locale şi foarte mulţi tineri îmbrăcaţi în haine populare specifice zonei.

După Sfânta Liturghie PS Lucian a săvârşit o slujbă de pomenire pentru odihna sufletului Înaltpreasfinţitul Părinte Justinian, arhiepiscopul Maramureşului şi Sătmarului, iar la final a oferit tuturor celor care s-au implicat în lucrările ce s-au săvârşit la biserică şi casa parohială, Diploma de excelenţă „Sfântul Ierarh Martir Antim Ivireanu”. Credincioşii s-au putut bucura, de asemenea, să intre toţi în Sfântul Altar, să sărute sfânta masă, sfânta evanghelie și sfânta cruce, așa cum este rânduiala după sfințirea sfântului jertfelnic.

„Vedem aici la Valea Bolvaşniţa o lucrare frumoasă din punct de vedere spiritual, o biserică vie, lucrătoare şi dinamică, dar în acelaşi timp vedem şi lucrarea administrativ-gospodărească desfăşurată la sfântul locaş şi la casa parohială. Aşadar, ne întoarcem mulţumiţi la Centrul eparhial, deoarece am găsit aici o atmosferă plăcută şi o lucrare rodnică intreprinsă de preot şi credincioşi. Ne bucurăm că şi pe mai departe turma și păstorul de aici sunt hotărâţi să continue toate aceste lucrări la sfânta biserică şi în acelaşi timp să desfăşoare o lucrare frumoasă pastoral-misionară, atât cu tinerii şi copiii, cât şi cu toţi ceilalţi credincioşi, căci toţi au nevoie de cuvâtul lui Dumnezeu şi de împărtăşirea harului Preasfântului Duh”, a subliniat Preasfinţitul Părinte Lucian.

După sfintele slujbe de la biserică Preasfinţitul Lucian a binecuvântat şi sfinţit casa parohială, achiziţionată recent, iar în ultima perioadă fiind amenajată şi înfrumuseţată.


Data: 31 octombrie 2016 • Vizualizări: 1733