Reuniunea anuală a Centrelor de tineret din Episcopia Caransebeșului

Reuniunea anuală a Centrelor de tineret din Episcopia Caransebeșului

Album foto
Sâmbătă, 10 decembrie, a avut loc Reuniunea anuală a tuturor centrelor de tineret din Episcopia Caransebeșului, la Centrul misionar-pastoral „Sf. Ioan Gură de Aur” de la demisolul Catedralei „Schimbarea la față” din cartierul Govândari al municipiului Reșița
Autor: Serviciul Prezidial
Anul 2016 este considerat de către Biserica Ortodoxă Română Anul Omagial al Educației religioase a tineretului creștin ortodox, fiind un an în care Episcopia Caransebeșului s-a afirmat în acest sens printr-o activitate bogată a tinerilor din cadrul Episcopiei, tineri în ale căror suflete arde dorința de a-și trăi tinerețea împreună cu Hristos, de a împărtăși cu alți tineri frumusețea și bucuria pe care o aduce prezența lui Dumnezeu în sufletele lor, dar și de a deveni adevărați creștini, maturizându-se duhovnicește în împlinirea voii și Cuvântului lui Dumnezeu.

Astfel, ca o concretizare a acțiunilor tinerilor, sâmbătă, 10 decembrie, a avut loc Reuniunea anuală a tuturor centrelor de tineret din Episcopia Caransebeșului, la Centrul misionar-pastoral „Sf. Ioan Gură de Aur” de la demisolul Catedralei „Schimbarea la față” din cartierul Govândari al municipiului Reșița. La reuniune a fost prezent și Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului.

În deschiderea festivității, s-a făcut o rugăciune de mulțumire pentru tinerii minunați prin care Dumnezeu își împlinește lucrarea, dar și de binecuvântare pe mai departe în acțiunile pe care aceștia le vor întreprinde.

În continuare, a avut loc prezentarea activității centrelor de tineret în anul 2016, prezentare însoțită de câte un mesaj din partea delegațiilor acestora, dar și prezentarea Asociației Tinerilor Ortodocși din Banatul de Munte, asociație care a și luat ființă cu ocazia omagierii educației religioase și a tineretului ortodox.

Înainte de festivitatea de premiere a participanților, Preasfințitul Lucian a susținut un cuvânt de învățătură și binecuvântare.

„Această întâlnire a tuturor tinerilor din Eparhia Caransebeșului a fost nu numai o dare de seamă a centrelor de tineret din Eparhia Caransebeșului, ci și o festivitate de premiere pentru cei care s-au ostenit foarte mult în acest An omagial al educației religioase a tineretului creștin-ortodox cu tot ceea ce înseamnă formarea spirituală și educația religioasă a tinerilor noștri din Episcopia Caransebeșului. Am premiat foarte mulți copii și tineri, dar și coordonatorii centrelor de tineret, profesori de religie, preoți parohi și voluntarii care s-au implicat și se implică foarte mult în activitățile pe care le desfășurăm cu tinerii noștri. I-am felicitat pe toți cei care au fost prezenți la reuniunea tinerilor din eparhia noastră și, totodată, le-am promis că activitățile cu tinerii vor continua și în anul 2017, pentru că intenționăm, la nivelul eparhiei, în zilele 17-20 iulie 2017, să organizăm la Reșița și să încheiăm la Caransebeș, o manifestare de amploare cu tineri din Banatul de Munte, dar și cu tineri invitați din alte eparhii. Așadar, anul omagial al tineretului continuă pentru noi și în anul 2017 prin amplificarea și diversificarea activității cu tinerii și amplificarea misiunii pe care o desfășurăm aici, considerând că tinerii pe care îi mai avem în mijlocul nostru trebuie să rămână în Biserică și să devină ortodocși cu adevărat și buni români pentru a conserva nu numai sentimentul credinței, ci și sentimentul apartenenței la această țară, patriotismul autentic”, a subliniat Preasfințitul Părinte Lucian.

În final, s-au acordat diplome reprezentanților centrelor de tineret, membrilor delegați ai acestora, având loc, totodată, și decernarea premiilor „Voluntarul anului 2016”. Încheierea a constat într-un scurt moment artistic de colinde, susținut de Corul ATOR.


Data: 10 decembrie 2016 • Vizualizări: 1042