Revedere a seminariştilor din promoţia 1973-1978 de la Seminarul Teologic din Caransebeş

Revedere a seminariştilor din promoţia 1973-1978 de la Seminarul Teologic din Caransebeş
Joi, 6 iunie, a avut loc revederea seminariştilor din promoţia 1973-1978 de la Seminarul Teologic „Episcop Ioan Popasu” din Caransebeş
Autor: Pr. Petru Itineanţu
Promoția anului 1978 a Seminarului Teologic „Episcop Ioan Popasu”din Caransebeș a revenit după 35 de ani în orașul copilăriei Caransebeș unde și-au petrecut cei mai frumoși ani din viață. Promoția 1978 a absolvenților de seminar din Caransebeș a primit binecuvântarea Preasfințitului Părinte Lucian Episcopul Caransebeșului pentru aniversarea acestui eveniment, dar și mici daruri: cărți de rugăciuni, Foaia diecezană și pliante. Un moment aparte a fost prezentarea scrisorii de binecuvântare a Înalpreasfinţitului Părinte Timotei Arhiepiscopul Aradului pentru momentul festiv al absolvenților. Înalpreasfinţia Sa a menționat faptul că Seminarul Teologic din Caransebeș a avut o contribuție mare în formarea preoților pentru Biserica noastră, cât și faptul că din promoția anului 1978 sau remarcat preoți destoinici.

Evenimentul a avut loc la Caransebeș în biserica cu hramul „Sf. Iosif cel Nou de la Partoș” din incinta fostului seminar în data de 6 iunie. Legat de această biserică cu toții și-au amintit de anii 1973-1975 când la inițiativa Înaltpreasfinţitului Părinte Mitropolit Nicolae al Banatului s-a zidit biserica, iar seminariștii de atunci, au participat activ la această lucrare. În anul 1974 efectiv o lună din vacanța mare au petrecut-o la Seminar și la lucrările Bisericii. Cu acest prilej s-a săvârşit slujba de Te deum și parastasul pentru cei trecuți la Domnul. Dintre foștii profesori zece nu mai sunt printre noi, iar dintre colegi, șase s-au stins înainte de vreme.

Îndătinata oră de dirigenție, care a durat acum 3 ore, a fost susținută de iubitul nostru diriginte și îndrumător pe parcursul celor 5 ani de Seminar, Pr. Prof. Univ. Dr. Sorin Cosma. Fără emoțiile din anii de seminar la strigarea catalogului au răspuns prezent 22 de colegi, secundați de doamnele preotese. Fiecare dintre cei prezenți a vorbit despre viața și activitatea sa, despre realizări și despre faptul că anii de seminar au fost hotârători în formarea lor ca preoți. Totodată s-a exprimat regretul pentru cei răposați dar și recunoștința și mulțumirea pentru părinții profesori și în mod deosebit pentru părintele diriginte Sorin Cosma, care în anii de seminar a fost apreciat ca un adevărat tată. La întâlnire au fost prezenți patru colegi cu care nu ne-am văzut de aproape 40 de ani. Ei au fost repartizați de la seminarul din Cluj, la Caransebeș și fiind foarte departe de casă după primul an s-au transferat.

Data: 9 iunie 2013 • Vizualizări: 841