Rugăciune în zi de hram la Așezământul monahal-social „Țara Almăjului”

Rugăciune în zi de hram la Așezământul monahal-social „Țara Almăjului”

Album foto
Mulți credincioși din Valea Almăjului au venit în duminica Mironosițelor la Așezământul monahal-social „Țara Almăjului” să se roage alături de obștea mănăstirii cu ocazia hramului principal
Autor: Serviciul Prezidial
Mulți credincioși din Valea Almăjului au venit în duminica Mironosițelor la Așezământul monahal-social „Țara Almăjului” să se roage alături de obștea mănăstirii cu ocazia hramului principal. Din încredințarea Preasfințitului Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, Sfânta Liturghie a fost oficiată de către părintele arhimandrit Constantin Timiș, vicar eparhial, în biserica așezământului.

Părintele vicar a vorbit la finalul sfintei slujbe despre curajul femeilor mironosițe și i-a îndemnat pe cei care au participat la hramul Mănăstirii „Țara Almăjului” să facă la fel ca și femeile purtătoare de mir, să-L mărturisească pe Hristos Cel Înviat. „Vedem la femeile mironosițe un curaj, dar și un devotament și dragoste față de Învățătorul lor, de aceea ele sunt un model demn de urmat, pentru că sunt și primele vestitoare ale Învierii Domnului Iisus Hristos. Fiecare dintre noi, indiferent ce poziție socială ocupăm, suntem chemați să devenim cu toții vestitori ai Învierii Domnului. Nu întâmplător la Înviere se obișnuiește a se înconjura biserica, iar acest lucru îl facem pentru a arăta tuturor și celor care nu sunt în biserică, minunea Învierii. De fiecare dată când vorbim de Învierea Mântuitorului, vorbim și de învierea noastră, căci dacă Hristos nu ar fi înviat zadarnică ar fi și credința credincioșilor, dar și propovăduirea preoților. Noi știm că Hristos a înviat și vom învia și noi împreună cu El în ziua cea de apoi, de aceea avem această datorie de al mărturisi pe Hristos, Cel care s-a răstignit pentru noi și pentru a noastră mântuire”.

Părintele arhimandrit a mai arătat un lucru esențial pe care trebuie să-l facem înainte de orice acțiune a noastră. „Mai învățăm de la femeile mironosițe un lucru foarte important, acela de a ne pune încrederea în Dumnezeu. Ele s-au îndreptat la mormântul Domnului cu mir, ca să respecte rânduiala vechi-testamentară și nu le-a fost teamă că nu vor putea prăvăli piatra de la ușa mormântului și vedem că Dumnezeu a avut grijă de acest lucru. Noi trăim într-o lume complicată în care nu știm de multe ori ce este bine să facem și ce este rău, de aceea de fiecare dată când plecăm la drum, atunci când ne hotărâm să facem ceva în viață nu trebuie să dăm înapoi, nu trebuie să ne punem încrederea în puterea noastră, ci trebuie să avem încredere în Dumnezeu, căci El este Cel care ne va ajuta și va rândui cele de folos în drumul nostru. Indiferent cât de scurt sau lung ar fi drumul nostru întotdeauna să-l începem cu binecuvântarea lui Dumnezeu, așa cum ne-o demonstrează femeile mironosițe”.

Aşezământul monahal-social „Ţara Almăjului” din centrul fizic al Văii Almăjului, a luat fiinţă din dorinţa unor credincioşi almăjeni, de a avea o vatră monahală, precum şi un centru social. Actualmente se lucrează la definitivarea lucrărilor bisericii şi în paralel la corpul de chilii, unde vor putea fi găzduiţi bătrâni fără posibilităţi materiale. În incinta aşezământului va funcţiona şi un centru pentru tineret, unde vor fi desfăşurate acţiuni educative, culturale, spirituale şi tabere.

Data: 23 aprilie 2018 • Vizualizări: 512