Rugăciune intensă în prima săptămână din Postul Mare

Rugăciune intensă în prima săptămână din Postul Mare

Album foto
În prima săptămână a Postului Mare credincioșii caransebeșeni au participat la sfintele slujbe oficiate după o rânduială specială la începutul acestei perioade
Autor: Serviciul Prezidial
Curățirea sufletului, trebuie să fie o premisă pentru fiecare credincios în această perioadă de post. La Caransebeș în prima săptămână din Postul Mare s-au înălțat rugăcuni în toate locașurile de cult, credincioșii au venit să se înalțe sufletește în fiecare zi, mai ales la Catedrala Episcopală, „Învierea Domnului” și „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul”, unde sfintele slujbe au fost oficiate de către Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului. Potrivit tipicului bisericesc de luni până joi în această săptămână, slujba cea mai importantă este Canonul cel Mare al Sfântului Andrei Criteanul, care este citit în cadrul Pavecerniței mari. Preasfințitul Părinte Lucian, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi s-a rugat împreună cu numeroșii credincioși în cele patru zile la slujba Canonului cel Mare, un imn de pocăință care are rolul de a ne îndrepta atenția către importanța pocăinței pentru curățirea sufletului și dobândirea Împărăției lui Dumnezeu.

Așa cum suntem îndemnați să stăruim în rugăciune pentru încurajarea noastră în urcușul duhovnicesc s-au săvârșit și slujbe de noapte în aceste zile în orașul de pe Timiș și Sebeș. Ierarhul Banatului Montan a fost și de această dată alături în rugăciune de credincioșii Catedralei Episcopale săvârșind slujba Miezonopticii și a Utreniei, la lumina lumânărilor.

„Cu bucurie duhovnicească am așteptat Postul Mare, iar săptămâna Canonului este un prilej de pocăință pentru fiecare dintre noi, deoarece suntem împovărați de păcate, fărădelegi și patimi, iar în această săptămână avem ocazia să ne întoarcem ca Fiul Risipitor la Părintele Ceresc și să-i cerem iertare pentru toate păcatele pe care le-am săvârșit cu cuvântul, cu lucrul, cu gândul, cu știință și cu neștiință. În timpul Canonului de pocăință repetăm de foarte multe ori rugăciunea scurtă, dar esențială și pătrunzătoare a vameșului „miluiește-mă Dumnezeule, miluiește-mă” și ne rugăm Mântuitorului Hristos să ne ierte păcatele și să ne dăruiască pocăință autentică, cuget smerit și întoarcere pe calea mântuirii”, a subliniat Preasfințitul Părinte Lucian.

Alături de credincioșii prezenți, la sfintele slujbe au fost și elevii seminariști de la Seminarul Teologic „Episcop Ioan Popasu”, precum și studenții teologi de la Secția de teologie din Caransebeș. Cântarea la strană pe parcursul celor patru zile a fost înfrumusețată de Grupul psaltic „Ethos” al Episcopiei Caransebeșului.

Programul de rugăciune continuă vineri cu oficierea Liturghiei Darurilor înainte sfințite, după care se binecuvintează și coliva în cinstea Sfântului Mare Mucenic Teodor Tiron. Sîmbătă Preasfințitul Lucian va săvârși și Sfânta Liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur, precum și parastasul de obște pentru toți cei adormiți.


Data: 3 martie 2017 • Vizualizări: 496