Rusaliile la Catedrala Episcopală din Caransebeș

Rusaliile la Catedrala Episcopală din Caransebeș

Album foto
La Praznicul „Pogorârii Sfântului Duh”, Preasfinţitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeşului, a săvârşit Sfânta Liturghie urmată de slujba Vecerniei plecării genunchilor, în Catedrala episcopală din Caransebeş
Autor: Serviciul Prezidial
La Praznicul „Pogorârii Sfântului Duh”, Preasfinţitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeşului, a săvârşit Sfânta Liturghie urmată de slujba Vecerniei plecării genunchilor, în Catedrala episcopală cu hramurile „Învierea Domnului” şi „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul” din Caransebeş, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi.

„Îi mulțumim Domnului că ne-a învrednicit ca și astăzi să conlucrăm cu Duhul cel Preasfânt și să-L implorăm ca El să se pogoare peste noi și să ne vindece de toate neputințele sufletești și trupești. La acest Praznic al Cinzecimii se cuvine să adresăm un cuvânt de felicitare tuturor preoților și credincioșilor din Eparhia Caransebeșului și din toată lumea creștină dreptmăritoare, pentru că este ziua în care Biserica creștină din punct de vedere istoric se întemeiază. Așadar, urăm «La mulți ani!» tuturor creștinilor, tuturor celor care sunt purtători de Duh Sfânt și vor să fie și să rămână în Împărăția lui Dumnezeu, care începe aici pe pământ, căci aici s-a întemeiat Împărăția lui Dumnezeu și va continua în eternitate”, a arătat Preasfințitul Părinte Lucian la Praznicul Rusaliilor.

În cadrul Sfintei Liturghii ierarhul a hirotonit preot pe diaconul Trandafir Silvășan pe seama Parohiei Băuțarul Inferior din Protopopiatul Caransebeș. De asemenea a hirotesit întru iconom-stavrofor pe trei preoți ai Catedralei episcopale din Caransebeș, pr. Ovidiu Văran, pr. Petru Paica și pr. Emanuel Simeria.

La momentul potrivit părintele arhimandrit Constantin Timiș, vicar eparhial a dat citire și mesajului Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, cu prilejul Zilei Internaționale a Copilului (1 iunie) și al Duminicii Părinților și a Copiilor (4 iunie 2017).

La Sfânta Liturghie au participat, ca în fiecare an, un număr însemnat de credincioşi. Răspunsurile liturgice au fost date de Corul Catedralei episcopale, condus de părintele profesor Gheorghe Tistu. La finalul slujbei, Chiriarhul a sfinţit, potrivit tradiţiei bisericii noastre, spicele de grâu care au fost împărţite, alături de anaforă şi iconiţe cu Praznicul Rusaliilor, credincioşilor.


Data: 5 iunie 2017 • Vizualizări: 2463