Sâmbăta Sfântului Teodor la Caransebeș

Sâmbăta Sfântului Teodor la Caransebeș

Album foto
În sâmbăta Sfântului Mare Mucenic Teodor Tiron, la Catedrala Episcopală „Învierea Domnului” și „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul” din Caransebeș a fost oficiată Sfânta Liturghie de Preasfințitul Părinte Lucian
Autor: Serviciul Prezidial
În sâmbăta Sfântului Mare Mucenic Teodor Tiron, la Catedrala Episcopală „Învierea Domnului” și „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul” din Caransebeș a fost oficiată Sfânta Liturghie de Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi. Credincioșii veniți în număr mare la sfânta slujbă au participat după Sfânta Liturghie și la Slujba Parastasului de obște, potrivit tradiției din această sâmbătă.

La fel ca în fiecare zi din prima săptămână a Postului Mare, elevii seminariști de la Seminarul Teologic „Episcop Ioan Popasu”, precum și studenții teologi de la Secția de teologie din Caransebeș au participat și astăzi la programul liturgic. După o săptămână de pregătire și de rugăciune mai intensă, credincioșii dimpreună cu elevii și studenții teologi s-au apropiat și de Sfântul Potir, împărtășindu-se cu Trupul și Sângele Mântuitorului. Răspunsurile liturgice au fost date de Grupul psaltic „Ethos” al Episcopiei Caransebeșului.

În vinerea din prima săptămână a Postului Mare Preasfințitul Părinte Lucian a oficiat Sfânta Liturghie a Darurilor înainte sfințite tot la Catedrala episcopală din Caransebeș, la care s-au împărtășit un număr mare de credincioși, precum și elevi și studenți teologi.

Data: 4 martie 2017 • Vizualizări: 420