Săptămâna „Școala altfel!” la Centrul Eparhial din Caransebeș

Săptămâna „Școala altfel!” la Centrul Eparhial din Caransebeș
Zilele acestea mai mulți elevi de la școlile din Caransebeș, dar și din comuna Teregova au fost la Centrul eparhial al Episcopiei Caransebeșului pentru a vizita clădirea monument-istoric, precum și expoziția permanentă, foto-documentară
Autor: Serviciul Prezidial
În fiecare an școlar în care unitățile de învățământ desfășoară activități didactice cu numele de „Școala altfel!”, Episcopia Caransebeșului se implică în viața tinerilor elevi prin susținerea unor excursii la monumentele bisericești din eparhie, prin organizarea unor întâlniri cu tematică religioasă sau prin prezentarea patrimoniului cultural și religios, aflat în proprietatea Bisericii.

Zilele acestea au fost mai mulți elevi de la școlile din Caransebeș, dar și din comuna Teregova la Centrul eparhial al Episcopiei pentru a vizita clădirea monument-istoric, precum și expoziția permanentă, foto-documentară ce se află la etajul superior al clădirii. De asemenea copiii și tinerii au primit și informații cu privire la rolul și însemnătatea unei instituții bisericești administrative de acest gen, domeniile ei de activitate și implicarea concretă în viața credincioșilor a ierarhului locului, dimpreună cu toți ostenitorii Centrului eparhial.

„Colaborarea Episcopiei Caransebeșului cu instituțiile de învățământ din arealul ei este foarte importantă și de aceea în această săptămână de școală altfel, la Centrul eparhial din Caransebeș sunt așteptați elevi de la școlile din oraș, dar și din alte localități ale județului Caraș-Severin. Elevii care au venit astăzi au văzut expoziția documentară și de carte cu privire la cei 130 de ani de existență a Foii Diecezane, organul de presă al Episcopiei Caransebeșului, dar și expoziția de icoane de pe holurile instituției”, a subliniat părintele Daniel Alic, consilier cultural al Episcopiei Caransebeșului.

Cu această ocazie părintele Casian Rușeț, secretar eparhial, le-a prezentat și Paraclisul episcopal cu hramul „Sfinții Trei Ierarhi”, unde le-a explicat elevilor despre însemnătatea cârjei episcopale, simbolul de păstor de suflete cu care este investit un arhiereu la instalarea sa într-o Eparhie. Astfel că ei au avut posibilitatea să vadă cârja de acum 151 de ani, pe care a avut-o Ioan Popasu, primul episcop al Episcopiei Ortodoxe Române a Caransebeșului, înființată în anul 1865. De asemenea tinerilor li s-a răspuns la diferite întrebări și curiozități pe care ei le-au avut cu privire la misiunea Bisericii în societate și la felul cum trebuie să se raporteze un adevărat creștin la tot ceea ce înseamnă viață spirituală.

Data: 20 aprilie 2016 • Vizualizări: 306