Săptămâna canonului la Catedrala Episcopală din Caransebeş

Săptămâna canonului la Catedrala Episcopală din Caransebeş
În prima săptămână a Postului Mare, Preasfinţitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, se află în mijlocul credincioşilor de la Catedrala episcopală cu hramurile „Învierea Domnului” şi „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul”
Autor: Serviciul Prezidial
În primele patru zile ale Postului Mare, Preasfinţitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, s-a aflat în mijlocul credincioşilor de la catedrala episcopală cu hramurile „Învierea Domnului” şi „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul” din Caransebeș. Potrivit rânduielii liturgice a acestei săptămâni, Întâistătătorul Eparhiei Caransebeşului, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, a săvârșit slujba Pavecerniţei Mari în cadrul căreia s-a citit Canonul cel Mare al Sfântului Andrei Criteanul.

După lăsarea întunericului, la ceas de noapte, într-o atmosferă intensă de adâncă evlavie şi pocăinţă, Preasfinţitul Părinte Lucian, înconjurat de slujitori ai catedralei episcopale, a oficiat Slujba Miezonopticii şi a Utreniei.

În prima zi de vineri a Postului Mare, Ierarhul va sluji, la orele serii, Liturghia Darurilor mai înainte sfinţite, iar sâmbătă dimineaţa va săvârși Liturghia Sfântului Ioan Gură de Aur şi slujba parastasului de obşte.

Răspunsurile liturgice la toate aceste sfinte slujbe au fost date de Grupul psaltic „Ethos” al Episcopiei Caransebeşului, printre numeroşii participanţi numărându-se elevi seminariști, studenți teologi precum și credincioși veniţi din oraş şi din împrejurimi.

Duminica Ortodoxiei va debuta cu o procesiune închinată biruinţei dreptei credinţe, la care sunt aşteptaţi să participe, alături de Chiriarhul Caransebeşului, mai mulţi preoţi şi diaconi, precum şi un număr mare de elevi seminarişti şi tineri din întreaga eparhie, care vor purta în mâini icoane şi cruci. Procesiunea va porni de la paraclisul episcopal „Sf. Împ. Constantin şi Elena” din incinta Seminarului Teologic şi va ajunge la catedrala episcopală caransebeşeană, unde va avea loc Liturghia Sfântului Vasile cel Mare, în cadrul căreia vor fi hirotoniţi un preot şi un diacon, şi se va da citire Pastoralei Sfântului Sinod.


Data: 5 martie 2014 • Vizualizări: 948