Săptămâna canonului la Catedrala Episcopală din Caransebeş

Săptămâna canonului la Catedrala Episcopală din Caransebeş

Album foto
În primele patru zile ale Postului Mare, Preasfinţitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, s-a aflat în mijlocul credincioşilor de la Catedrala episcopală cu hramurile „Învierea Domnului” şi „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul” din Caransebeș
Autor: Serviciul Prezidial
În primele patru zile ale Postului Mare, Preasfinţitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, s-a aflat în mijlocul credincioşilor de la Catedrala episcopală cu hramurile „Învierea Domnului” şi „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul” din Caransebeș. Potrivit rânduielii liturgice a acestei săptămâni, Chiriarhul Eparhiei Caransebeşului, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, a săvârșit slujba Pavecerniţei Mari în cadrul căreia s-a citit Canonul cel Mare al Sfântului Andrei Criteanul.

După lăsarea întunericului, la ceas de noapte, într-o atmosferă intensă de adâncă evlavie şi pocăinţă, Preasfinţitul Părinte Lucian, înconjurat de slujitori ai catedralei episcopale, a oficiat Slujba Miezonopticii şi a Utreniei.

„Cu toții în aceste zile încercăm să punem început bun vieții noastre, spunând din adâncul inimii asemenea fiului risipitor: «Tată Ceresc am greșit la cer și înaintea Ta, nu mai sunt vrednic să mă numesc fiul Tău. Primește-mă ca pe unul din argații Tăi». Îi mulțumim bunului Dumnezeu că alături de credincioșii noștri, de elevii și studenții teologi, ne-am rugat Mântuitorului Iisus Hristos să primească rugăciunile noastre, umilința și pocăința noastră și să ajungem la sfârșitul acestor zile de post și rugăciune, să ne închinăm și Sfintei Învieri Domnului, căci Învierea Lui este și învierea noastră”, a subliniat Preasfințitul Părinte Lucian.

Răspunsurile liturgice la toate aceste sfinte slujbe au fost date de Grupul psaltic „Ethos” al Episcopiei Caransebeşului, printre numeroşii participanţi numărându-se elevi seminariști, studenți teologi precum și credincioși veniţi din oraş şi din împrejurimi.

În prima zi de vineri a Postului Mare, Ierarhul va sluji, la orele serii, Liturghia Darurilor mai înainte sfinţite, iar sâmbătă dimineaţa va săvârși Liturghia Sfântului Ioan Gură de Aur şi slujba parastasului de obşte.

De asemenea Preasfințitul Părinte Lucian va participa în Duminica Ortodoxiei la procesiunea închinată biruinţei dreptei credinţe. Sunt aşteptaţi să participe, alături de Chiriarhul Caransebeşului, mai mulţi preoţi şi diaconi, precum şi un număr mare de elevi seminarişti şi tineri care vor purta în mâini icoane şi cruci.



Data: 27 februarie 2015 • Vizualizări: 517