Săptămâna duhovnicească la Moldova Nouă

Săptămâna duhovnicească la Moldova Nouă

Album foto
Săptămâna trecută a avut loc la Parohia Adormirea Maicii Domnului din Moldova Nouă, săptămâna duhovnicească
Autor: Pr. Ion Nedelcu
În fiecare seară credincioși au avut posibilitatea de a se ruga alături de câte un preot din Cercul pastoral-misionar Moldova Nouă. Preoții care au slujit în fiecare seară, au rostit la sfârșitul slujbei cuvinte de învățătură ce au avut ca temă: Pocăința, Teama de Dumnezeu, Faptele milei creștine, Iubirea aproapelui și Importanța participări credincioșilor la sfintele slujbe.

Punctul culminant al săptămânii duhovnicești, la constituit ziua de 4 decembrie, zi închinată Sfintei Mucenițe Varvara, ocrotitoarea minerilor, cu prilejul căreia a fost săvârșită Sfânta Liturghie de către părintele Protopop Bogoliub Martinovici și părintele paroh Ion Nedelcu. În cadrul Sfintei Liturghii s-au împărtășit cu Trupul și Sângele lui Hristos foarte mulți tineri și credincioși.

În cuvântul de învățătură părintele protopop a explicat pericopa evanghelică a duminicii XXVII – a după rusalii și a prezentat credincioșilor viața mucenicească a Sfintei Mucenițe Varvara.

A urmat apoi o slujbă de pomenire în memoria minerilor morți în minele din Moldova Nouă, slujbă ce s-a săvârșit în parcul din fața bisericii, la monumentul închinat minerilor, în prezența autorităților locale și a numeroșilor credincioși.

Copiii și tinerii de la Centrul de Tineret Sfânta Varvara din Moldova Nouă, au încununat această zi prin interpretarea unui buchet de colinde închinate Nașterii Domnului Iisus Hristos.

Seara zilei de 4 decembrie a adunat o mulțime de credincioși care au participat la Taina Sfântului Maslu, slujbă ce a fost oficiată de către un sobor de preoți din Clisura Dunării.

La momentul potrivit părintele Daniel Nistoran de la parohia Gornea a rostit un cuvânt de învățătură subliniind: „Tinerețea Sfintei Varvara, ne duce cu gândul la un alt tânăr din Sfânta Scriptură și anume tânărul bogat, dornic și el fiind ca și Sfânta Varvara de moștenirea vieții veșnice. Dacă vom știi să ne creștem copiii cu Dumnezeu, atunci cu siguranță la bătrânețe ne vom bucura de ei și de familiile lor care și le vor forma”.

În încheiere părintele paroh a mulțumit preoților și credincioșilor pentru prezență precizând: „Săptămâna aceasta a fost plină de încărcătură duhovnicească, ne-am rugat împreună și am plâns cu lacrimi de pocăință pentru păcatele noastre. Iată că anul acesta, chiar în ziua de prăznuire a Sfintei Varvara, ocrotitoarea minerilor și cel de-al doilea hram al bisericii noastre, încheiem șirul serilor de rugăciune, cu nădejdea că rugăciunile noastre au fost ascultate iar prin mijlocirea și intervenția Maicii Domnului, Hristos, va găsi loc în sufletele noastre, să se nască, să crească și să ne mântuiască”.

Data: 7 decembrie 2016 • Vizualizări: 274