Săptămâna duhovnicească la Parohia Adormirea Maicii Domnului Moldova Nouă

Săptămâna duhovnicească la Parohia Adormirea Maicii Domnului Moldova Nouă
La Parohia Adormirea Maicii Domnului din Moldova Nouă a avut loc zilele acestea săptămâna duhovnicească
Autor: Pr. Ion Nedelcu
În fiecare seară credincioșii s-au bucurat de prezența unui preot din Cercul Pastoral - Misionar Moldova Nouă, care a oficiat slujba Acatistului Domnului nostru Iisus Hristos, apoi s-a rostit un cuvânt de învățătură, vorbindu-se de cele cinci teme stabilite: Răbdare, Iertare, Post, Rugăciune și Virtuțile creștine.

O prezență notabilă este și a credincioșilor de la Oastea Domnului Moldova Nouă, care au întreținut programul liturgic din această săptămână, cu poezii și cântări religioase specifice perioadei Triodului.

Punctul culminant al rugăciunii și al seriilor duhovnicești, l-a constituit oficierea Sfântului Maslu în ziua de 3 aprilie, de către un sobor de preoți în prezența unui număr însemnat de credincioși.

În cuvântul de învățătură rostit de părintele Alin Rada de la Parohia Moldovița, s-a precizat: „Dumnezeu prin harul Său Și-a arătat dragostea și mila Sa față de noi și noi dacă am cunoscut și am primit dragostea și mântuirea Sa să oferim dragoste și milă celor din jur. Având pe Dumnezeu și Duhul Său cel Sfânt în inimă vom fi plini de dragoste și de bunătate care se va vedea prin tot ce facem. Dumnezeu ne-a dăruit dragoste, milă și dreptate, să oferim și noi celor din jur ceea ce ne-a dat Dumnezeu”.

În încheiere părintele paroh Ion Nedelcu a mulțumit preoților și credincioșilor pentru prezență, precizând: „Mulțumim Bunului Dumnezeu pentru această săptămână duhovnicească, suntem încredințați că rugăciunile noastre aduse în aceste zile vor fi auzite, în fiecare zi am urcat duhovnicește câte o treaptă spre mântuire și am simțit împreună prezența și ajutorul lui Dumnezeu. Ne-am îmbogățit duhovnicește și ne-am apropiat mai mult de Hristos, pe Care Î-l vom vedea venind întru slavă la măritul Praznic al Învierii, când va birui moartea și va redeschide raiul pentru noi toți și pentru a noastră mântuire”.

Data: 4 aprilie 2016 • Vizualizări: 262