Şapte ani de la alegerea Preasfințitului Părinte Lucian în scaunul episcopal de la Caransebeș

Şapte ani de la alegerea Preasfințitului Părinte Lucian în scaunul episcopal de la Caransebeș
La data de 8 februarie 2013, se împlinesc şapte ani de la alegerea Preasfinţitului Părinte Lucian în scaunul episcopal al istoricei Eparhii a Caransebeşului
Autor: Serviciul Prezidial
Prin lucrarea lui Dumnezeu, după ce Preasfinţitul Părinte Episcop dr. Laurenţiu a devenit Mitropolit al Ardealului, la Caransebeş a fost ales de către Colegiul Electoral Bisericesc ca episcop, Preasfinţitul Părinte Lucian Mic, episcop vicar al Arhiepiscopiei Timişoarei. Preasfinţia Sa a fost atunci cel mai tânăr dintre episcopii titulari din cuprinsul Bisericii Ortodoxe Române, iar lucrul acesta s-a dovedit a fi o importantă devenire pentru eparhia încredinţată.

Tinereţea i-a oferit forţa necesară pentru împlinirea nu doar a unor proiecte noi, ci şi pentru ducerea la îndeplinire a idealurilor visate de înaintaşii din scaunul arhieresc de la Caransebeş. Cel mai important deziderat al ierarhilor de la Caransebeş, de la rectitorirea episcopiei în anul 1865, a fost ridicarea unei noi catedrale în oraşul de reşedinţă.

Rânduiala lui Dumnezeu a fost ca măreţul ideal să fie împlinit nu de mult, la 12 septembrie 2010, sub arhipăstorirea Preasfinţitului Părinte Lucian, dată la care întreg Banatul de munte a prăznuit sfinţirea Catedralei Învierea Domnului. Ca o răsplată a împlinirii, evenimentul s-a bucurat de participarea şi binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române şi a unui numeros sobor de ierarhi, preoţi şi diaconi. Evenimentul din 12 septembrie 2010 a fost, fără îndoială, cea mai importantă realizare petrecută în Episcopia Caransebeşului după întemeierea ei, în anul 1865.

Data: 8 februarie 2013 • Vizualizări: 1216