Sărbătoare la Mănăstirea Almăj Putna

Sărbătoare la Mănăstirea Almăj Putna

Album foto
La Praznicul Schimbării la Față a Mântuitorului Iisus Hristos sute de credincioși din Valea Almăjului, dar și din alte părți ale țării și-au îndreptat pașii spre Mănăstirea Almăj Putna din județul Caraș-Severin
Autor: Serviciul Prezidial
La Praznicul Schimbării la Față a Mântuitorului Iisus Hristos sute de credincioși din Valea Almăjului, dar și din alte părți ale țării și-au îndreptat pașii spre Mănăstirea Almăj Putna din județul Caraș-Severin. Ziua hramului a acestui așezământ monahal a constituit prilej de rugăciune și de bucurie duhovnicească pentru pelerinii veniți să participe la sfintele slujbe săvârșite cu această ocazie. Sfânta Liturghie a fost oficiată din încredințarea Preasfințitului Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului de părintele arhimandrit Constantin Timiș, vicar eparhial, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi în altarul de vară al mănăstirii.

Potrivit tradiției, la acest praznic, părintele vicar a săvârșit la sfârșitul Sfintei Liturghii și o slujbă de binecuvântare a rodului viei. Răspunsurile liturgice au fost date de Grupul psaltic „Ethos” al Episcopiei Caransebeșului. În anul acesta credincioșii care au luat parte la bucuria hramului de la Almăj Putna au avut posibilitatea să se închine și la moaștele Sfântului Pantelimon aduse de la metocul Centrului Eparhial din Caransebeș.

În cuvântul de învățătură rostit credincioșilor, părintele vicar a arătat cât de importantă este pregătirea noastră în viața aceasta pentru a ne împărtășii de slava Sfintei Treimi în viața veșnică. „Noi credincioșii nu comemorăm doar un moment istoric din viața Mântuitorului Iisus Hristos, ci la acest praznic al Schimbării Sale la Față ne gândim din punct de vedere eshatologic, în sensul că slava pe care au văzut-o sfinții apostoli pe Muntele Taborului nădăjduim s-o vedem și noi în viața de apoi, în viața cea adevărată pentru care ne pregătim în Sfânta Biserică. Această Schimbare la Față a Mântuitorului este de fapt o reflecție la viața cea adevărată, viața plină de Sfânta Treime. Noi spunem că Biserica este plină de Sfânta Treime și ne pregătim să ne împărtășim de slava dumnezeirii luând parte la sfintele slujbe în sfintele locașuri”, a arătat părintele arhimandrit Constantin Timiș.

În toamna anului 1996 a început construcţia schitului Almăj-Putna şi a fost turnată temelia unei clădiri care cuprinde 19 chilii, paraclisul, trapeza şi bucătăria. Viaţa călugărească propriu-zisă a început în luna martie a anului 1997. În anul 1999 Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a ridicat schitul la rang de mănăstire cu hramul „Schimbarea la Faţă a Mântuitorului Iisus Hristos”.

Data: 7 august 2017 • Vizualizări: 2061