Sărbătoare pentru credincioșii cartierului Nord din Caransebeș

Sărbătoare pentru credincioșii cartierului Nord din Caransebeș

Album foto
În număr mare, credincioșii din cartierul Nord și zona Cazărmii, au participat la hramul bisericii lor în ziua sărbătoriri Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir
Autor: Serviciul Prezidial
În număr mare, credincioșii din cartierul Nord și zona Cazărmii, au participat la hramul bisericii lor în ziua sărbătoriri Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir. În mijlocul lor a fost și Preasfinţitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeşului, care înconjurat de un sobor de preoți și diaconi a săvârşit Sfânta Liturghie în biserica parohială cu hramul „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie”. În cadrul Sfintei Liturghii Preasfinţitul Lucian a hirotonit întru diacon pe tânărul teolog Alexandru Bujancă.

La sfânta slujbă au participat un număr mare de credincioși din tot orașul de pe Timiș și Sebeș, dintre care foarte mulți s-au împărtășit cu Sfintele Taine. Răspunsurile liturgice au fost date de Grupul psaltic „Ethos” al Episcopiei Caransebeşului.

„Ne-am bucurat să vedem și astăzi, deși în aparență este o zi lucrătoare, foarte mulți credincioși la Sfânta Liturghie și de asemenea ne-am bucurat să vedem că lucrările la această biserică au avansat în ultima vreme. Așteptăm cu nerăbdare ziua târnosirii acestei biserici, un sfânt locaș important și necesar pentru credincioșii din acest cartier al orașului nostru. Îl felicităm pe părintele ctitor Laurențiu Iacob și pe familia sfinției sale pentru că într-adevăr este nevoie la ora actuală de foarte multă jertfă, foarte multă răbdare și insistență ca să construiești și să finalizezi o biserică”, a subliniat Preasfințitul Părinte Lucian.

Biserica cu hramul „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie” din Caransebeş se află în construcţie şi deserveşte credincioşii caransebeşeni din cartierul „Nord” şi din zona „Cazărmii”.

Și la Schitul Nicolinț din județul Caraș-Severin credincioșii au venit cu bucurie pentru a participa la Sfânta Liturghie cu ocazia hramului. Din încredințarea Preasfințitului Părinte Lucian, sfânta slujbă a fost săvârșită de către părintele arhimandrit Constantin Timiș, vicar eparhial, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi. Răspunsurile liturgice au fost date de către un grup de studenți teologi din Caransebeș, condus de părintele profesor Gheorghe Tistu.

Aşezământul monahal Nicolinț, cu hramul „Sf. Mare Mucenic Dimitrie Izvorâtorul de Mir”, a fost amenajat într-un fost pichet grăniceresc de la frontiera cu Serbia, în anul 2003. În scurtă vreme, Schitul Nicolinţ a devenit pentru credincioşii din zonă un reper spiritual.


Data: 27 octombrie 2016 • Vizualizări: 822