Sărbătoarea hramului la Schitul Poiana Mărului

Sărbătoarea hramului la Schitul Poiana Mărului

Album foto
La sărbătoarea Naşterii Sfântului Ioan Botezătorul Schitul Poiana Mărului din judeţul Caraş-Severin şi-a sărbătorit hramul
Autor: Serviciul Prezidial
La sărbătoarea Naşterii Sfântului Ioan Botezătorul, preoţi şi credincioşi și-au îndreptat pașii spre Schitul Poiana Mărului din judeţul Caraş-Severin care şi-a sărbătorit hramul. Încă din ajun, potrivit unei frumoase tradiţii, a fost adusă în procesiune la schit icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului de la Parohia Mărul. În ziua hramului Preasfinţitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeşului, înconjurat de un numeros sobor de preoţi şi diaconi a săvârşit Sfânta Liturghie în altarul de vară special amenajat.

În cadrul Sfintei Liturghii a fost hirotonit diacon tânărul teolog Mureșan Alin Florentin ce urmează a fi hirotonit preot pe seama parohiei Nicolinț, Protopopiatul Moldova Nouă. La sfânta slujbă au fost prezenţi copii înveşmântaţi în straie populare, alături de numeroşi credincioşi de pe Valea Bistrei, autorităţi locale, dar şi foarte mulţi pelerini din alte zone ale Banatului. Răspunsurile liturgice au fost date de Corala „Contrast” din Timişoara. După oficierea sfintelor slujbe, tuturor pelerinilor prezenţi li s-a oferit o agapă frăţească.

„Am venit astăzi la Poiana Mărului, în primul rând să ne împărtășim cu Sfintele Taine, de cuvântul și de harul lui Dumnezeu, dar am venit să ne închinăm și icoanei făcătoare de minuni a Maicii Domnului și să-l rugăm pe cel mai mare om născut din femeie să fie mijlocitor pentru noi și pentru a noastră mântuire înaintea Tronului Preasfintei Treimi. Deși a fost o zi foarte călduroasă foarte mulți credincioși au venit să-I mulțumim împreună lui Dumnezeu pentru toate darurile și să-L rugăm să ne binecuvinteze pașii, pe noi, familiile și casele noastre și pe toți cei care din binecuvântate pricini nu au putut să vină aici”, a subliniat Preasfințitul Părinte Lucian.

Biserica Schitului Poiana Mărului, cu hramul „Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul”, a fost târnosită în ziua de 24 iunie 2008 de către Preasfinţitului Părinte Lucian. Actualmente osteneala vieţuitoarelor se îndreaptă spre definitivarea lucrărilor de amenajare a ansamblului monahal şi peisagistic, precum şi a atelierelor de pictură, broderie şi croitorie.

Atât corpul vechi de chilii, cât şi noua construcţie, vor dobândi la finalizare şi o latură filantropică, destinată copiilor abandonaţi. Cadrul natural şi aerul curat oferă pelerinului şi turistului momente de înălţare sufletească şi sănătate trupească în tinda schitului de la Poiana Mărului.


Data: 24 iunie 2016 • Vizualizări: 2138