Schitul Bogâltin în sărbătoare

Schitul Bogâltin în sărbătoare
În 29 iunie, la praznicul Sfinților Apostoli Petru și Pavel, credincioșii sunt invitați să ia parte la bucuria Schitului Bogâltin de a-și sărbători ocrotitorii
Autor: Roxana Novacovici
La praznicul Sfinților Apostoli Petru și Pavel, Schitul Bogâltin, aflat în preajma munților Cornerevei, își sărbătorește hramul. Cu acest prilej și cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, un sobor de preoți va oficia Sfânta Liturghie începând cu ora 10. Credincioșii prezenți se vor putea închina icoanei făcătoare de minuni a Maicii Domnului de la Mănăstirea Călugăra.

Într-o lume în care neliniștea, necazurile și patimile acaparează umanitatea, credința într-un Dumnezeu viu și atotputernic rămâne singurul medicament ce-și află rețeta în Evanghelie, care poate alina durerile trupești și sufletești, apropiind omul de Creatorul său. Sfântul Apostol Pavel ne spune în Epistola către evrei că „fără credinţă, dar, este cu neputinţă să fim plăcuţi lui Dumnezeu” (Evrei 11:6), iar Sfântul Apostol Petru ne asigură, în prima sa epistolă, de faptul că răsplata credinței noastre este mântuirea, „dobândind ca răsplată a credinţei voastre mântuirea sufletelor” (1 Petru 1:9).

Să venim cu credință în comuniunea rugăciunii și a închinării, cinstind pe ocrotitorii Schitului Bogâltin, pe propovăduitorii Evangheliei lui Hristos, ca un exemplu al credinței și al trăirii întru Mântuitorul, pe Sfinții Apostoli Petru și Pavel!

Data: 26 iunie 2018 • Vizualizări: 385