Schitul Vărădia își va sărbători hramul

Schitul Vărădia își va sărbători hramul
În a doua zi de Rusalii luni, 1 iunie, când cinstim Sfânta Treime, Schitul Vărădia din județul Caraș-Severin își va sărbători hramul
Autor: Serviciul Prezidial
În a doua zi de Rusalii luni, 1 iunie, când cinstim Sfânta Treime, Schitul Vărădia din județul Caraș-Severin își va sărbători hramul. Din încredințarea Preasfințitului Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, Sfânta Liturghie va fi oficiată cu acest prilej, de către părintele arhimandrit Constantin Timiș, vicar eparhial. Întrucât în comuna Vărădia din Protopopiatul Reșița, atât așezământul monahal, cât și biserica de parohie își va serba hramul, la orele dimineții, înainte de săvârșirea Sfintei Liturghii, se va organiza o procesiune de la biserica parohială până la biserica schitului.

Conform documentelor, schitul de la Vărădia, cu hramul Pogorârea Sfântului Duh, este cel mai vechi aşezământ monahal din judeţul Caraş-Severin. Mănăstirea Vărădia a fost distrusă de turci și refăcută în secolul al XVIII-lea. Biserica mănăstirii cu hramul Pogorârea Duhului Sfânt a fost finalizată și sfințită în anul 1754 de către Episcopul Vichentie Popovici al Vârșețului. Actualul așezământ monahal este așezat lângă ruinele vechii mănăstiri de la Vărădia, mănăstire ce datează din secolul al XV-lea, construită pe dealul Chiliilor și fiind situată pe locul străvechii așezări dacice Arcidava. În 22 august 2010, Preasfinţitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeşului, a poposit în mijlocul pelerinilor de la schitul Vărădia şi a oficiat Sfânta Liturghie arhierească şi slujba de resfinţire a bisericii monument istoric cu hramul „Pogorârea Sfântului Duh”.

Data: 31 mai 2015 • Vizualizări: 644