Seară de Operă în natură la Moldova Nouă

Seară de Operă în natură la Moldova Nouă
Sâmbătă, 24 iunie, a avut loc pe faleza orașului Moldova Nouă ediția II-a a spectacolului „Seară de Operă în natură”, organizat de Parohia Adormirea Maicii Domnului
Autor: Pr. Ion Nedelcu
Dunărea și apusul soarelui a fost decorul oferit de natură pentru publicul prezent să asculte terţete din opere şi operete, cât şi din music-hall-uri celebre, interpretate excepțional de către soliştii de operă din Timişoara, precum: soprana Laura Mărginean, tenorul Mircea Şonea, baritonul Alexandru Mocan şi pianista Aida Marc. Au mai evoluat pe scenă şi tinere speranţe, pianiştii Denis Piele, Dario Mihali și Adina Boldea care au încântat pe cei prezenți.

Copiii și tinerii de la Centrul de Tineret coordonați de doamna Claudia Mărculescu, au prezentat două piese de teatru smulgând ropote de aplauze din partea publicului.

Părintele Ion Nedelcu a relatat: „Anul trecut la prima ediție a spectacolului am fost plăcut surprins să văd foarte mulți iubitori de operă la Moldova Nouă, iar prezența numeroasă la cea de-a doua ediție mă obligă să mă angajez că acest spectacol va avea cât mai multe ediții”. În încheiere părintele Ion Nedelcu a oferit tuturor colaboratorilor, sponsorilor și artiștilor o icoană în semn de mulțumire și prețuire.

Data: 25 iunie 2017 • Vizualizări: 535