Seară de rugăciune pentru trup şi suflet la Ticvaniu Mare

Seară de  rugăciune pentru trup şi suflet la Ticvaniu Mare
În seara zilei de Duminică, 09 ianuarie 2011, în parohia Ticvaniu Mare, protopopiatul Oraviţa, a avut loc o seară duhovnicească
Autor: Serviciul Prezidial
În seara zilei de Duminică, 09 ianuarie 2011, în parohia Ticvaniu Mare, protopopiatul Oraviţa, comunitatea din acest sat, preotul paroh Sergiu DALEA, împreună cu fraţii preoţi Vichentie MOLIN de la parohia Grădinari, Traian GIURFĂLEAN de la parohia GIURGIOVA, Petru BONA de la parohia Goruia şi Cătălin COJOCARU de la parohia Ticvaniu Mic, s-au rugat pentru sănătatea enoriaşilor, săvârşindu-se Taina Sfântului Maslu.

„Biserica a fost neîncăpătoare pentru cei veniţi să-şi găsească alinare în rugăciune, pentru că au înţeles că această Sfântă Taină este o taină a „curăţeniei generale”, o taină pentru curăţirea sufletului de mulţimea păcatelor în care suntem aruncaţi de „tâlharii sufletelor noastre”, dar şi o taină pentru întărire trupească şi ajutor de la Dumnezeu, pentru că aşa după cum Hristos a spus, fără de El nu putem face nimic.” ne-a declarat părintele paroh Sergiu Dalea.

Cuvântul de învăţătură a fost susţinut de părintele Vichentie MOLIN, care a vorbit despre frumuseţea sărbătorilor care au trecut, despre însemnătatea lor în viaţa noastră a creştinilor, dar şi despre lumina adusă lumii prin începerea propovăduirii Mântuitorului Hristos pe pământ, începută în Galileea neamurilor, lumină divină care a cuprins întreg pământul.

În încheierea acestei seri înălţătoare preotul paroh a mulţumit celor prezenţi, preoţi şi credincioşi, iar pentru ca meditaţia să continue şi acasă, fiecare participant a primit din partea parohiei Ticvaniu Mare câte un număr din revista parohială, dar şi câte o iconiţă cu Mântuitorul Hristos şi Maica Domnului, apoi mergând fiecare la casele lor cu sufletul împăcat şi o rază de inimă in suflete.

Data: 12 ianuarie 2011 • Vizualizări: 1092