Seara duhovniceasca Moldova-Nouă

Seara duhovniceasca Moldova-Nouă
Popas de rugăciune în ceas de seară la Parohia “Sf.M.Mc.Gheorghe” Moldova-Nouă
Autor: Pr. Remus Cata
Viaţa omului de la leagăn până la mormânt este o cale foarte scurtă, plină de o mulţime de dureri, necazuri şi primejdii, suferinţe şi lacrimi. Cum va putea străbate acest călător străin calea aceasta primejdioasă de nu va avea călăuză un toiag de sprijin pe acest drum spinos?! Acest toiag este sfânta rugăciune,dăruită omului ca o călăuză pe pământ de Bunul Dumnezeu.

În cultul divin, noi creştinii ortodocşi avem o mulţime de rugăciuni, mai lungi sau mai scurte prin care cerem mila şi ajutorul lui Dumnezeu:”Preasfântă Treime miluieşte-ne pe noi. Doamne curăţeşte păcatele nostre. Stăpâne iartă fărădelegile nostre.Sfinte cercetează şi vindecă neputinţele nostre pentru Numele Tău.”(rugăciunile începătoare).

Astfel este chemat în ajutor Dumnezeu, pentru că El e Dumnezeul îndurării, îndelung răbdător, bun şi milostiv, Dumnezeu a toată mângâierea, care miluieşte pe toţi. Întru această nădejde ne-am mângâiat şi bucurat încă odată sufletele de pacea izvorâtă din înălţătoarea şi duhovniceasca seară de rugăciune în Parohia Sf.M.Mc.Gheorghe din Moldova-Nouă în slăvita zi de 11 noiembrie 2010 unde preoţii Centrului Pastoral Misionar din Clisura Dunării în ceas de seară au oficiat în istorica biserică parohială slujba Acatistului Sfintei Treimi, la care au participat numeroşi credincioşi.

Slujba a fost oficiată de un sobor de 11 preoţi din care au făcut parte:pr.Bogdan Belu şi pr.Iova Megheleş de la Parohia Sf.M.Mc.Gheorghe Moldova-Nouă,pr.Dorin Nistoran de la Parohia Sicheviţa,pr.Dan Nistoran de la Parohia Gornea,pr.Mihai Ienea de la Parohia Coronini,pr.Cristian Ienea de la Parohia Berzasca,pr.Marcel Mărculescu de la Parohia Adormirea Maicii Domnului Moldova-Nouă,pr.Radu Ţenovici de la Parohia Moldoviţa,pr.Ioan Matei de la Parohia Şuşca,pr.Ioan Nedelcu de la Parohia Pojejena şi pr.Remus Căta de la Parohia Sf.Împ.Constantin şi Elena Moldova-Nouă ,coordonatorul Centrului Pastoral Misionar.

La sfârşitul acatistului părintele Ioan-Virgiliu de la Parohia Şuşca a ţinut un bogat cuvânt de învăţătură despre cinstirea sfinţilor făcând şi o paralelă la sfinţii prăznuiţi în ziua respectivă între care şi Sfinţii Martiri şi Mărturisitori Năsăudeni: Atanasie Todoran din Bichigiu, Vasile din Mocod, Grigore din Zagra şi Vasile din Telciu.

Rostul nostru este de a fi buni creştini. Pentru a fi sfânt nu trebuie să te înalţi în văzduh cu trupul; doar sufletul să ţi se înalţe spre cer prin rugăciuni şi fapte bune. Nici nu trebuie să mergi pe ape; dar sufletul tău să rămână mereu deasupra păcatelor şi să nu se afunde în ele. Doar aşa, cu un suflet curat poţi avea o viaţă curată. Doar aşa, te poţi chema bun creştin şi poţi spera în mântuire. Cel drept se va cunoaşte, astfel, după viaţa sa liniştită şi după traiul cumpătat. Iar acel om va fi drept şi înaintea oamenilor şi înaintea lui Dumnezeu.

În finalul serii duhovniceşti părintele paroh Belu Bogdan a mulţumit tuturor celor ce au participat,invitându-i la o masă frăţească ce s-a desfăşurat în incinta noii clădiri sociale a parohiei.

Data: 13 noiembrie 2010 • Vizualizări: 1101