Seminar despre asistenţa socială în rândul tinerilor la Reşiţa

Seminar despre asistenţa socială în rândul tinerilor la Reşiţa
În Sala de şedinţe a Protopopiatului Reşiţa s-a desfăşurat miercuri, 23 martie, un seminar privind asistenţa socială în rândul tinerilor
Autor: Serviciul Social-Misionar
În Sala de şedinţe a Protopopiatului Reşiţa s-a desfăşurat miercuri, 23 martie, un seminar privind asistenţa socială în rândul tinerilor. La manifestare au participat studenţi de la Facultatea de Asistenţă socială din cadrul Universităţii „Eftimie Murgu” din Reşiţa, precum şi copiii de la şase centre de tineret ale Episcopiei Caransebeşului, cum ar fi Reşiţa, Bocşa, Anina şi Oraviţa.

Tema seminarului a fost „Tinerii şi factorul filantropic generator al schimbării în comunitate”, iar ideea centrală a fost implicarea tinerilor în activităţile filantropice. În prima parte a întâlnirii au fost expuse câteva idei cu privire la asistenţa socială din partea doamnei conferenţiar universitar doctor Lavinia Popp şi a părintelui profesor doctor Ion Petrică, reprezentanţi ai Universităţii Eftimie Murgu, precum şi de reprezentanţi ai Colegiului Naţional al asistenţilor sociali, Filiala Caraş-Severin.

În cea de-a doua parte s-a discutat pe câteva grupe de lucru, cei peste 50 de tineri prezenţi având posibilitatea să propună activităţi pe care ei doresc să le desfăşoare cu diverse categorii sociale vulnerabile, cum ar fi persoane fără adăpost, copii bolnavi HIV şi faze terminale, sau persoane dependente de droguri. La final s-au formulat câteva concluzii, urmând ca în zilele următoare să se desfăşoare şi alte activităţi de acest gen.

Evenimentul moderat de părintele Mihai Ciucur, inspector în cadrul Departamentului de tineret al Episcopiei Caransebeşului, se înscrie în cadrul Zilelor asistenţei sociale din judeţul Caraş-Severin.

„Considerăm că întâlnirea de astăzi a fost foarte reuşită şi binevenită având în vedere perioada anului bisericesc. Nu s-a vorbit la un nivel academic, ci s-a mers pe latura de împărtăşire a experienţelor tinerilor în plan filantropic. S-a trecut cu succes de la expunerea în plan teoretic a unor cunoştinţe şi informaţii la partea practică, care credem că este cea mai importantă şi care se regăseşte până la urmă în sufletele celor nevoiaşi, împlinind astfel porunca Mântuitorului Iisus Hristos de a ne iubi aproapele şi de a-i acorda sprijinul necesar”, a subliniat părintele inspector Mihai Ciucur.

Seminarul a fost organizat de Universitatea „Eftimie Murgu” din Reşiţa în parteneriat cu Episcopia Caransebeşului şi Colegiul Naţional al asistenţilor sociali, Filiala Caraş-Severin.


Data: 24 martie 2016 • Vizualizări: 372