Sfânta Cuvioasă Parascheva cinstită la Mănăstirea Nera

Sfânta Cuvioasă Parascheva cinstită la Mănăstirea Nera
Mănăstirea Nera din județul Caraș-Severin își va cinsti ocrotitoarea duminică, 14 octombrie
Autor: Serviciul Prezidial
Cele aproximativ 100 de maici de la Mănăstirea Nera din județul Caraș-Severin, așezământul monahal cu cele mai multe viețuitoare din Episcopia Caransebeșului, se vor bucura duhovnicește duminică, 14 octombrie, cu ocazia hramului principal al mănăstirii. Din încredințarea Preasfințitului Părinte Episcop Lucian, Sfânta Liturghie va fi oficiată de părintele arhimandrit Constantin Timiș, vicar eparhial, alături de un sobor de preoți și diaconi.

În fiecare an la sărbătoarea Sfintei Cuvioase Paraschiva foarte mulți credincioși vin să fie împreună cu obștea monahală de la Nera și pentru faptul că maicile de aici prepară şi produse naturiste pentru tratarea unor afecţiuni trupeşti, dar şi pentru consum alimentar. Mănăstirea are şi o frumoasă bibliotecă, ateliere de pictură, de litografie, de croitorie şi de sculptură în lemn.

Răspunsurile la Sfânta Liturghie vor fi date de Grupul psaltic „Ethos” al Episcopiei Caransebeșului. Mănăstirea Nera aflată sub ocrotirea Sfintei Cuvioase Parascheva, se află la 20 km de Oraviţa, în Munţii Locvei, în apropierea localităţii Sasca Montană, pe malul stâng al râului Nera. Principalul ctitor al aşezământului monahal este domnul dr. Pavel Chirilă, fost director al Asociaţiei Christiana din Bucureşti.

Sunt așteptați duminică la rugăciune credincioși și pelerini din Eparhia Banatului Montan, dar și din alte zone ale țării pentru a se ruga Sfintei Cuvioase Parascheva, ce ajută din cele mai mari necazuri pe toți cei ce îi cer ajutorul cu smerenie și credință.

Data: 12 octombrie 2018 • Vizualizări: 1145