Sfânta Liturghie arhierească la parohia Apateu din Ungaria

Sfânta Liturghie arhierească la parohia Apateu din Ungaria

Album foto
Doi Ierarhi au săvârşit dumnezeiasca Liturghie la parohia Apateu din Episcopia Ungariei.
Autor: Serviciul Prezidial
Cu prilejul comemorării a 161 de ani de la naşterea poetului naţional Mihai Eminescu, Preasfinţitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeşului, la invitaţia Preasfinţitului Părinte Siluan, Episcopul românilor ortodocşi din Ungaria a efectuat o vizită frăţească în Ungaria, la parohia Apateu.

În cele două zile, 15 şi 16 ianuarie au avut loc o serie de manifestări culturale şi spirituale, închinate poetului nepereche al românilor. Întrucât Miron Cristea, cel de al treilea episcop al Caransebeşului în anul 1865 la data de 18 mai 1895 a susţinut la Budapesta lucrarea de doctorat cu titlul „Viaţa şi opera lui Mihai Eminescu”, episcopia Caransebeşului a prezentat credincioşilor din Apateu un moment cultural-artistic din opera eminesciană.

În duminica a XXIX a după Rusalii, la biserica parohia cu hramul „Sf. Ierarh Nicolae” din Apateu s-a săvârşit Sf. Liturghie arhierească de către cei doi ierarhi.

Cuvântul de învăţătură a fost rostit de către Preasfinţitul Părinte Lucian. „Evanghelia de astăzi, ne relatează un eveniment din activitatea Mântuitorului Iisus Hristos, sau cum frumos spunea părintele Teofil Pârâianu, o minune şi un om minunat. Desprindem din învăţătura acestei evanghelii două aspecte importante şi esenţiale existenţei noastre: credinţa şi recunoştinţa. Învăţăm astfel că prin credinţă şi recunoştinţă omul se vindecă de izolare şi umilinţă, dar învăţăm deopotrivă că recunoştinţa este o virtute rară, de aceea aproape în toate popoarele găsim proverbul binecunoscut: . A fi recunoscător înseamnă a fi un om demn în faţa binefacerii primite de la un semen. Cu atât mai mult, recunoştinţa faţă de Dumnezeu este o datorie sacră, la fel cum recunoştinţa faţă de părinţi este o datorie iminentă a noastră a tuturor. Am revenit astfel în Ungaria, pentru a cinsti alături de românii de aici, pe poetul Mihai Eminescu şi pentru a ne manifesta asftel recunoştinţa faţă de poetul nostru naţional. Venim dealtfel cu bucurie să participăm şi să întărim activităţile culturale organizate de către Episcopia Ortodoxă Română din Ungaria, prin Chiriarhul său şi prin inimoşii preoţi care slujesc pe aceste locuri.”

Manifestările s-au desfăşurat în organizarea Episcopiei şi a parohiei ortodoxe româneşti din Apateu, prin osteneala părintelui paroh şi consilier cultural, Origen Sabău. Dealtfel în curtea bisericii parohiale din Apateu se află bustul din bronz al “domnului Eminescu”, credincioşii de aici, cinstind în fiecare an ziua naşterii luceafărului poeziei româneşti.

În încheiere, un cuvânt de mulţumire adresat delegaţiei caransebeşene, Preasfinţitul Părinte Episcop Siluan a mulţumit pentru frăţietate şi dragoste, pentru faptul că la fiecare chemare, episcopia Caransebeşului este mereu receptivă şi alături de fraţii ortodocşi români din Ungaria.

În după amiaza aceleiaşi zile, după participarea la agapa frăţească, delegaţia a făcut o vizită la biserica ortodoxă parohială din Săcală.


Data: 17 ianuarie 2011 • Vizualizări: 1248