Sfinţii Trei Ierarhi cinstiţi de elevii Seminarului Teologic din Caransebeş

Sfinţii Trei Ierarhi cinstiţi de elevii Seminarului Teologic din Caransebeş
Sâmbătă, 29 ianuarie în sala de festivităţi „Episcop Elie Miron Cristea” a centrului eparhial, a avut loc o manifestare culturală închinată Sfinţilor Trei Ierarhi, patronii învăţământului teologic
Autor: Serviciul Cultural
Sâmbătă, 29 ianuarie în sala de festivităţi „Episcop Elie Miron Cristea” a centrului eparhial, a avut loc o manifestare culturală închinată Sfinţilor Trei Ierarhi, patronii învăţământului teologic. La manifestare a participat Preasfinţitul Părinte Lucian Episcopul Caransebeşului, preoţi profesori, studenţi teologi şi elevi seminarişti dar şi numerosi credincioşi.

În cuvântul de deschidere părintele Daniel Alic consilier cultural al Episcopiei Caransebeşului a spus: „La noi la Caransebeş avem învăţământ teologic de tradiţie, din anul 1865 şi această tradiţie a cinstirii Sfinţilor Trei Ierarhi nu putea fi neglijată. De aceea astăzi în ajunul prăznuirii Sfinţilor Trei Ierarhi pe lângă prăznuirea liturgică din slujba vecerniei şi a litie închinate Sfinţilor Trei Ierarhi, elevii Seminarului Teologic << Episcop Ioan Popasu >> din Caransebeş şi părinţii profesori au pregătit pentru noi, pentru toţi o altfel de prăznuire, o prăznuire duhovnicească în cuvânt şi în cânt, care să ne amintească nouă tuturor de Sfinţii Trei Ierarhi, de marele lor dar pe care l-au oferit Bisericii”.

În continuare un grup de elevi seminarişti alături de părintele profesor Vicenţiu Românu au prezentat lecturi din operele Sfinţilor Trei Ierarhi, scurte dizertaţii despre viaţa şi activitatea sfinţilor. În încheiere corul Seminarului Teologic a susţinut un recital de cântări din slujba Sfinţilor Trei Ierarhi.

La finalul manifestării, Preasfinţitul Părinte Lucian Episcopul Caransebeşului a rostit un cuvânt de învăţătură: „Am asistat în această seară binecuvântată la o manifestare de suflet, o manifestare teologică, culturală, artistică şi spirituală. Ne-am obişnuit ca de fiecare dată cînd Biserica noastră îi pomeneşte pe Sfinţii Trei Ierarhi să ne adunăm, nu numai în sfânta biserică la priveghiere şi liturghie ci şi în sala de festivităţi a Episcopiei noastre pentru a puncta şi în acest fel sărbătoarea ocrotitorilor învăţământului teologic din Patriarhia Română, cei care l-au iubit din toată inima pe Arhiereul cel veşnic, Domnul şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos.

Am urmărit cu mare atenţie viaţa şi opera Sfinţilor Trei Ierarhi, citirile din operele Sfinţilor Trei Ierarhi şi iată în finalul acestei manifestări am audiat corul Seminarului Teologic, cinstindu-i şi noi împreună cu elevii seminarişti pe Sfinţii Trei Ierarhi în cântări de laudă. Dincolo de această manifestare trebuie să reflectăm mai mult la tot ceea ce au însemnat aceşti Ierarhi şi mari dascăli ai lumii pentru Biserica noastră şi înseamnă şi astăzi pentru Biserica creştină din Răsărit dar şi din Apus. Sfinţii Trei Ierarhi au fost, sunt şi vor rămâne oameni ai rugăciunii, oameni ai lui Dumnezeu. Exemplul vieţii Sfinţilor Trei Ierarhi rămâne până astăzi demn de urmat pentru noi toţi, pentru călugări, pentru episcopi, pentru preoţi, pentru profesori, pentru cei care organizează viaţa socială şi desfăşoară activităţi sociale, Sfântul Vasile cel Mare rămâne până astăzi modelul asistenţei sociale, Sfântul Grigorie Teologul prin cuvântările sale teologice, rămâne Teologul Treimii prin excelenţă, iar Sfântul Ioan Antiohianul rămâne cu adevărat << Gură de Aur >> pentru că toţi predicatorii creştini s-au inspirat şi se inspiră din omiliile celui nu numai cu << Gura de Aur >> ci şi cu inima de aur.”

Data: 29 ianuarie 2011 • Vizualizări: 1140