Simpozionul internaţional „Taină şi comuniune” la Caransebeş

Simpozionul internaţional „Taină şi comuniune” la Caransebeş

Album foto
În sala de festivităţi a Episcopiei Caransebeşului a avut loc astăzi deschiderea festivă a Simpozionului Internaţional „Taină şi comuniune”, organizat de episcopia Caransebeşului în cadrul manifestării „Zilele credinţei şi culturii în Caraş-Severin”, ediţia a VI-a.
Autor: Serviciul Cultural
În sala de festivităţi a Episcopiei Caransebeşului a avut loc astăzi deschiderea festivă a Simpozionului Internaţional „Taină şi comuniune”, organizat de episcopia Caransebeşului în cadrul manifestării „Zilele credinţei şi culturii în Caraş-Severin”, ediţia a VI-a.

La această manifestare au participat opt ierarhi, membrii ai Sf. Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, peste 50 de istorici şi cercetători din Transilvania şi Banat. Alături de invitaţi au mai luat parte studenţi şi seminarişti ai şcolilor teologice caransebeşene, precum şi clerici din Episcopia Caransebeşului.

Manifestarea de astăzi a debutat printr-un recital de cântări duhovnicesc cu relevanţă asupra temelor propuse, recital susţinut de către un grup de slujitori ai noii catedrale episcopale din Caransebeş.

Temele simpozionului, teologică şi istorică au fost legate de proclamarea de către Patriarhia Română a anului 2012 ca „Anul omagial al Sfântului Maslu şi al îngrijirii bolnavilor”, la care se adaugă tema istorică Sfântul Mitropolit Andrei Şaguna şi Banatul. Aceasta din urmă a fost aleasă având în vedere recenta canonizare a Sfântului Ierarh Andrei Şaguna şi pentru a evidenţia contribuţia Sfântului Mitropolit la promovarea vieţii bisericeşti din Banat. De numele acestui mare ierarh şi cărturar al Bisericii se leagă multe evenimente importante ce ilustrează viaţa Bisericii din Banat, între care la loc de cinste amintim înfiinţarea Episcopiei Caransebeşului, în anul 1865 şi vrednica păstorire a primilor doi episcopi, Ioan Popasu şi Nicolae Popeea, ucenici devotaţi ai Marelui şi Sfântului Mitropolit.

După comunicările în plen şi cuvintele de binecuvântare ale ierarhilor prezenţi a avut loc lansarea volumelor: PS Lucian, Episcopul Caransebeşului şi Prof. Dr. Petru Bona – Parohiile ortodoxe române din Eparhia Caransebeşului, editura Episcopiei Caransebeşului, 2012; Pr. prof. dr. Vasile Munteanu - Scrieri teologice şi istorice, editura Episcopiei Caransebeşului, 2012; Pr. medic Cornel Jupâneanţ – Taina Sfântului Maslu – o interpretare teologică şi medicală, editura Episcopiei Caransebeşului, 2012;

După prezentarea volumelor de carte s-a vernisat expoziţia documentară cu privire la relaţiile dintre Episcopia Caransebeşului şi Sf. Mitropolit Andrei Şaguna, precum şi o expoziţie foto-documentară despre activitatea Episcopiei Caransebeşului de la înfiinţare (1865) şi până în timpul episcopului Nicolae Popea (1908).

Pentru cei prezenţi în sala de festivităţi a Episcopiei a mai fost vernisată expoziţia de icoane realizate de studenţii facultăţii de Teologie ortodoxă din Cluj, sub îndrumarea domnului lect. Univ. dr. Marcel Muntean.


Data: 24 aprilie 2012 • Vizualizări: 1192