Simpozionul „Iubirea creştină” la a III-a ediţie

Simpozionul „Iubirea creştină” la a III-a ediţie
în perioada 11-13 octombrie s-a desfăşurat la Băile Herculane cea de a treia ediţie a simpozionului „Iubirea creştină”
Autor: Prof. Păunescu Adrian
Cu binecuvântarea Preasfinţitului Părinte Lucian, Episcopul Caransebeşului, cu sprijinul conducerii Colegiului Naţional „Traian Lalescu” din Reşiţa, un grup de 80 de elevi din cadrul colegiului reşiţean, în frunte cu părintele profesor Nicolae Chiosa şi profesorul Păunescu Adrian, s-a deplasat la Băile Herculane, în vederea participării la cea de a treia ediţie a simpozionului „Iubirea creştină”, în perioada 11-13 octombrie 2013. Locaţia aleasă pentru desfăşurarea simpozionului a fost pensiunea „Casa Ecologică”, situată în vecinătatea celebrei staţiuni de pe malurile Cernei, iar tema centrală a simpozionului a fost iubirea creştină în contextul actual al societăţii contemporane.

Dacă ziua de vineri, 11 octombrie, s-a încheiat cu o rugăciune de seară, ziua de sâmbătă, în schimb, a fost aleasă pentru rugăciune, discuţii şi raportări.Astfel, după rugăciunea de dimineaţă, tinerii au fost împărţiţi în cinci echipe şi au vizionat împreună un videoclip cu durata de 25 de minute, cu titlul „Iubirea creştină”. Fiecărei echipe i s-a cerut să desemneze doi membri, care să prezinte concluziile obţinute în urma analizării videoclipului menţionat mai sus. După servirea mesei de prânz şi după discuţiile purtate între membrii echipelor, tinerii aleşi să vorbească în numele grupurilor pe care le reprezentau, s-au ridicat la înălţimea provocării şi au evidenţiat un aspect sau mai multe aspecte ale percepţiei contemporane asupra iubirii, in general sau asupra iubirii ca şi însuşire dumnezeiască.

Spre seară, tinerii au avut bucuria de a asculta mesajul părintelui Giorgio Paolini, coordonatorul proiectului„Da EurHope a EurHome”, desfăşurat în fiecare vară în parohiile Pesaro şi Loreto, Italia. Mesajul părintelui Paolini a fost vibrant şi a emoţionat întreaga asistenţă prezentă. După servirea cinei, s-a săvârşit rugaciunea de seara, în cadrul căreia fiecare tânăr a aprins o lumânare şi s-a rugat pentru cei dragi. Imaginea cu toţi tinerii rugându-se cu lumânări aprinse în mâini, m-a dus cu gândul la noaptea sfântă a Învierii Domnului şi mi-a trezit în suflet o stare de bucurie, dar şi convingerea că se poate să fie mai bine şi apropierea de Dumnezeu să fie posibilă.

Ziua de duminică a debutat cu rugăciunea de dimineaţă, apoi cu participarea la slujba sfintei Liturghii de la Catedrala Episcopală din Caransebeş. După slujbă, tinerii s-au îndreptat înspre casă, dând laudă şi mărire lui Dumnezeu pentru momentele frumoase şi emoţionante, petrecute în această perioadă la Herculane.
Privit prin ochii profesorului, acest simpozion a reprezentat, pentru mine, şansa de a uni tinerii în jurul unei virtuţi creştine, iubirea şi de a-i ajuta să se descopere unii altora, urmărindu-se astfel formarea unei mari familii creştine, în care fiecare să iubească şi sa se simtă iubit.

Chiar dacă acest simpozion de la Herculane a încercat să reproducă la o scară mai mică, trăirile şi emoţiile simţite în cadrul taberei religioase din fiecare vară de la Loreto, scopul a fost atins şi pot să declar că aştept cu nerăbdare următoarele întâlniri creştine.

Data: 16 octombrie 2013 • Vizualizări: 612