Slujbă de pomenire la catedrala episcopală „Învierea Domnului” din Caransebeş

Slujbă de pomenire la catedrala episcopală „Învierea Domnului” din Caransebeş
Miercuri, 23 noiembrie, s-a implinit 90 de ani de la naşterea vrednicului de pomenire episcopul Emilian Birdaş, cu acest prilej a avut loc în catedrala episcopală cu hramurile „Învierea Domnului” şi „Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanul” din Caransebeş, o slujbă de pomenire
Autor: Serviciul prezidial

Miercuri, 23 noiembrie, s-a implinit 90 de ani de la naşterea vrednicului de pomenire episcopul Emilian Birdaş, cu acest prilej a avut loc în catedrala episcopală cu hramurile „Învierea Domnului” şi „Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanul” din Caransebeş, o slujbă de pomenire.

Episcopul Emilian Birdaș s-a născut la data de 23 noiembrie 1921 în satul Rohia județul Maramureș, primind la botez numele de Ioan. A intrat de tânăr ca frate în Mănăstirea Rohia, fiind tuns în monahism tot acolo sub numele Emilian și hirotonit ierodiacon și apoi ieromonah. După finalizarea studiilor, protosinghelul Emilian Birdaș este numit ca preot slujitor la Catedrala Patriarhală din București, apoi devine vicar administrativ la Episcopia Romanului și Hușilor. În anul 1958, a fost hirotesit arhimandrit. Ulterior devine preot-paroh al Catedralei Reîntregirii din Alba Iulia, unde la acel moment nu era o episcopie.

La 11 iunie 1973, arhimandritul Emilian Birdaș a fost ales ca Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sibiului, cu titlul „Rășinăreanul”, fiind hirotonit întru arhiereu la data de 12 septembrie 1973. Ca episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sibiului, s-a preocupat, cu precădere, de soluționarea problemelor pastoral-misionare din Harghita, Covasna și Mureș, contribuind la apropierea dintre confesiuni și etnii.

În anul 1975 a fost reînființată Episcopia Ortodoxă de Alba Iulia, Emilian Birdaş fiind ales la 14 decembrie 1975 ca episcop al noii structuri bisericești. A fost instalat ca episcop în Catedrala Reîntregirii din Alba Iulia la 25 ianuarie 1976, unde a păstorit până în ianuarie 1990. În data de 4 aprilie 1990, episcopul Emilian Birdaș este ales arhiereu-vicar al Episcopiei Aradului, Ienopolei și Hălmagiului, cu titlul „Arădeanul”.

La 12 iulie 1994 Emilian Birdaş a fost ales Episcop al reînființatei Eparhii a Caransebeșului fiind considerat restauratorul vieţii bisericeşti din Banatul montan. La Caransebeș a început construcția unei catedrale episcopale și a reluat tipărirea Foii Diecezane și a Calendarului Românului. Episcopul Emilian Birdaș a trecut la cele veșnice la data 5 aprilie 1996, în orașul Caransebeș.

Data: 24 noiembrie 2011 • Vizualizări: 1219