Slujire arhierească în Parohia Ezeriș

Slujire arhierească în Parohia Ezeriș

Album foto
Parohia Ezeriș din Protopopiatul Reșița a îmbrăcat haine de sărbătoare în Duminica a 32-a după Rusalii, fiind în mijlocul credincioșilor Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului
Autor: Serviciul Prezidial
Parohia Ezeriș din Protopopiatul Reșița a îmbrăcat haine de sărbătoare în Duminica a 32-a după Rusalii, fiind în mijlocul credincioșilor Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului. Ierarhul înconjurat de un sobor de preoți și diaconi a săvârșit Sfânta Liturghie în biserica parohială cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”. La sfânta slujbă au fost prezente autorități locale, numeroși credincioși, dintre care foarte mulți copii și tineri îmbrăcați în haine populare specifice Văii Pogănișului, care s-au împărtășit cu Sfintele Taine.

În cadrul Sfintei Liturghii părintele paroh Ion Daniel Preda a fost hirotesit iconom pentru frumoasa activitate pastorală, dar și administrativă în parohia care i-a fost încredințată. După Sfânta Liturghie chiriarhul a sfințit casa parohială recent renovată și înfrumusețată de către părintele paroh împreună cu membrii Consiliului parohial și credincioșii parohiei. Răspunsurile liturgice au fost date de către Grupul Psaltic „Ethos” al Episcopiei Caransebeșului.

„Foarte mulți preoți din Eparhia noastră în ultima perioadă au renovat și amenajat casele parohiale. Ne bucurăm atunci când venim într-o parohie ca pe lângă slujba de la biserică să vizităm și casa parohială și bineînțeles ne bucurăm foarte mult atunci când avem case parohiale renovate și preotul paroh ne invită să oficiem o slujbă de binecuvântare. Suntem chiar în duminica vameșului Zaheu și ne bucurăm să fim în casa părintelui paroh la sfințirea casei parohiale și la binecuvântarea întregii comunități care se roagă și viețuiește aici”, a subliniat Preasfințitul Părinte Lucian.

Prima atestare documentară a unei biserici ortodoxe în localitatea Ezeriş datează din 15 ianuarie 1757. Din documentele vremii se cunoaşte faptul că exista o bisericuţă din lemn, ridicată în anul 1742, cu hramul „Sfântul Ierarh Nicolae”, bisericuţă care a ars în întregime în anul 1788 împreună cu satul în urma unei invazii turceşti. Între anii 1798 şi 1801, credincioşii ridică o biserică de zid cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”. Pictura a fost realizată de Teodor Gherdanovici din Lugoj, după zidire, iar mai târziu, de Filip Matei din Bocşa. Biserica a fost sfinţită în anul 1802 de episcopul Iosif Ioanovici de Şacabent. La data de 23 septembrie 1973 IPS Nicolae, Mitropolitul Banatului, a binecuvântat pictura din interiorul bisericii. În 4 septembrie 2011 biserica a fost târnosită de către Preasfințitul Părinte Lucian.


Data: 1 februarie 2016 • Vizualizări: 422