Slujire chiriarhală la Mănăstirea Nera

Slujire chiriarhală la Mănăstirea Nera

Album foto
În cea de-a treia dumincă a Postului Mare, închinată cinstirii Sfintei Cruci, Preasfinţitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeşului s-a aflat în mijlocul obştii monahale de la Mănăstirea Nera din judeţul Caraş-Severin
Autor: Serviciul Prezidial
În cea de-a treia dumincă a Postului Mare, închinată cinstirii Sfintei Cruci, Preasfinţitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeşului s-a aflat în mijlocul obştii monahale de la Mănăstirea Nera din judeţul Caraş-Severin. Cu acest prilej, ierarhul a binecuvântat cu aghiasmă noul paraclis al aşezământului, închinat Buneivestiri, dar şi celelalte paraclise din incintă, închinate Sfântului Ierarh Nicolae şi Sfântului Ioan Rusul. În continuare, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, ierarhul a săvârşit Sfânta Liturghie, în cadrul căreia a hirotonit pe diaconul Cristian Petru Maidan întru preot pe seama Parohiei Târnova din Protopopiatul Reșița şi întru diacon pe tânărul teolog Alexandru Rogobete. La slujbă au participat, alături de soborul de maici şi surori, autorităţi locale, dar şi un număr mare de credincioşi, care s-au împărtăşit cu Dumnezeieştile Taine.
La ceas de seară, Chiriarhul caransebeşean a oficiat slujba tunderii în monahism pentru patru maici și slujba rasoforiei pentru trei surori, toate din obştea monahală a Mănăstirii Nera.

În aceeaşi zi, ierarhul, însoțit de dr. Pavel Chirilă, a vizitat şantierul viitoarei Clinici Nera, primul aşezământ de recuperare oncologică din România, care va incorpora şi un centru de cercetare. Acesta se va îngriji de tratamentul bolnavilor de cancer în stadii iniţiale: aflarea veştii, debutul bolii, depistarea precoce. Pacienţii vor beneficia de o cură de 14 zile, pe durata căruia li se vor asigura servicii de psihoterapie, fizioterapie, kinetoterapie, dietoterapie, educare pentru menţinerea unui stil corect de viaţă. Întrucât cercetarea este unul dintre principalele scopuri ale înfiinţării centrului, acesta va include un departament axat pe evaluarea metodelor de recuperare, dar şi unul dedicat depistării precoce a cancerului.

Amplasată în Valea Nerei, într-o zonă ferită de poluare şi organizată ca o structură de tip sanatorial, viitoarei clinici i s-a pus piatra de temelie de către Preasfințitul Părinte Lucian în 25 septembrie 2012, fiind programată să îşi deschidă porţile la finalul primului trimestru din 2014. Clinica Nera este construită printr-un proiect co-finanţat de Fondul European de Dezvoltare Regională, cu o valoare totală de aproximativ 4,5 milioane de euro, 70% din această sumă fiind asigurată de fondurile europene, iar restul prin contribuţie locală şi voluntară.


Data: 24 martie 2014 • Vizualizări: 1205