Slujiri chiriarhale în Duminica a XXVI-a după Rusalii

Slujiri chiriarhale în Duminica a XXVI-a după Rusalii
În Duminica a XXVI-a după Rusalii, Preasfinţitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeşului va săvârşi slujba de resfinţire a bisericii parohiale din Parohia Goruia, Protopopiatul Oraviţa
Autor: Serviciu Prezidial
În Duminica a XXVI-a după Rusalii, Preasfinţitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeşului, se va afla în mijlocul credincioşilor Parohiei Goruia din Protopopiatul Oraviţa. Cu acest prilej va săvârşi slujba de resfinţire a bisericii parohiale, apoi va oficia, înconjurat de un numeros sobor de preoţi şi diaconi, Sfânta Liturghie.

În ultima perioadă, prin strădania preotului paroh Petru Bona, a preoţilor care au slujit anterior în această parohie, precum şi a bunilor credincioşi, au fost aduse bisericii lucrări de înnoire şi înfrumuseţare, astfel încât aceasta este pregătită pentru a îmbrăca haine de sărbătoare.

Parohia Goruia din Protopopiatul Oraviţa este de gradul II rural, numără 101 familii cu 334 de credincioşi. Biserica parohială are hramul „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” şi este păstorită din anul 2010 până în prezent de părintele Petru Bona.

La ceas de seară, Chiriarhul va poposi în mijlocul credincioşilor din parohia Gârlişte, protopopiatul Oraviţa unde va sfinţi noul altar de vară ridicat în curtea bisericii parohiale precum şi o troiţă.



Data: 18 noiembrie 2011 • Vizualizări: 1233