Sobor de arhierei la hramul Catedralei Episcopale din Drobeta Turnu Severin

Sobor de arhierei la hramul Catedralei Episcopale din Drobeta Turnu Severin
Joi, 5 mai, Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului a participat la hramul Catedralei episcopale din Drobeta Turnu Severin
Autor: www.episcopiaseverinului.ro
Hramul Catedralei episcopale „Învierea Domnului” şi ,,Sf. M. Mc. Gheorghe”din municipiul Drobeta Turnu Severin reprezintă pentru clerul şi credincioşii eparhiei mehedințene un prilej de aleasă bucurie duhovnicească. Ziua de hram a început cu slujba din ajun, când a fost săvârşită Vecernia Mare cu Litie, în cinstea Sf. M. Mc. Gheorghe, ocrotitorul Severinului. Sfânta Liturghie solemnă a fost săvârşită de Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu, Mitropolitul Olteniei, din soborul de ierarhi făcând parte: Înaltpreasfinţitul Teodosie Arhiepiscopul Tomisului, Înalpreasfinţitul Varsanufie Arhiepiscopul Râmnicului, Preasfinţitul Lucian Episcopul Caransebeşului, Preasfinţitul Nicodim Episcopul Severinului şi Strehaiei, Preasfinţitul Gurie Episcopul Devei şi Hunedoarei, Preasfinţitul Siluan Episcopul românilor ortodocşi din Ungaria şi Preasfinţitul Emilian Lovişteanul Episcopul vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului.

Drept-slăvitorii creştini severineni şi din localitățile învecinate au venit să se roage la ceas de cucernică prăznuire alături de Arhipăstorul lor sufletesc, Preasfinţitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei, și să primească ajutor de la Sf. M. Mc. Gheorghe-purtătorul de biruinţă, precum şi arhierești binecuvântări de la arhiereii prezenţi. Răspunsurile la strană au fost date de corul Kinonia al Episcopiei Severinului şi Strehaiei.

Data: 5 mai 2016 • Vizualizări: 580