Sobor de arhierei la hramul Episcopiei Severinului şi Strehaiei

Sobor de arhierei la hramul Episcopiei Severinului şi Strehaiei
Sâmbătă, 26 decembrie, Preasfinţitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeşului a participat la sărbătoarea Sfântului Cuvios Niodim cel Sfinţit de la Tismana, ocrotitorul Episcopiei Severinului şi Strehaiei prăznuit în mod deosebit la Drobeta Turnu Severin
Autor: www.episcopiaseverinului.ro
Sfântul Cuvios Niodim cel Sfinţit de la Tismana este ocrotitorul Episcopiei Severinului şi Strehaiei. El este cel care a înfiinţat acum mai bine de 600 de ani Mănăstirea Vodiţa şi tot de numele său este legată şi începerea vieţii monahale la alte 3 mănăstiri din Eparhie: Topolniţa, Coşuştea Crivelnic şi Gura Motrului. Sfântul a întemeiat şi alte biserici în ţinuturile Mehedinţiului iar din timpul său oamenii ţin sărbătoarea numită Ciumarca, ce aminteşte de minunile vinedecărilor de ciumă pe care Sfântul le-a săvârşit.

Cu prilejul prăznuirii Sfântului Nicodim, în fiecare an, la bucuria credincioşilor mehedinţeni iau parte oaspeţi veniţi atât de aproape cât şi de departe. În acest an, Sfânta Liturghie a fost săvârşită de către Înaltpreasfinţitul Părinte Teodosie, Arhiepiscopul Tomisul iar din soborul de arhierei au mai făcut parte: Preasfinţitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeşului, Preasfinţitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei, Preasfinţitul Sebastian, Episcopul Slatinei şi Romanaţilor, Preasfinţitul Părinte Gurie, Episcopul Devei şi Hunedoarei şi Preasfinţitul Părinte Siluan, Episcopul românilor ortodocşi din Ungaria.

Sute de credincioşi au fost prezenţi la Sfânta Liturghie la Catedrala Episcopală din Drobeta Turnu Severin, cinstindu-l în chip deosebit pe reorganizatorul vieţii monahale de la nord de Dunăre. Rugăciunile drept-slăvitorilor creştini s-au îndreptat şi către Născătoarea de Dumnezeu, cea care la plinirea vremii a născut pe Mântuitorul Hristos. La final s-a cântat colinde.


Data: 26 decembrie 2015 • Vizualizări: 555